Universitatea Națională de Arte București

Caută
Close this search box.

PROFESORI UNARTE

Lector univ. dr. Raluca Ionescu (Paraschiv)

Facultatea de Arte Plastice (FAP), Departamentul Tehnico-Teoretice Lector univ., Titular

Discipline predate:  Comunicare și relații publice în artele vizuale, Semiotica vizualului

Descriere profesor:

Raluca Paraschiv este artistă vizuală, cercetător și lector universitar. Absolventă a Departamentului de Fotografie și Video al UNARTE și a unui MA in Media and Creative Enterprises la University of Warwick din Marea Britanie, este autoarea unei teze de doctorat în arte vizuale cu titlul ”Dialog, memorie și discurs în relația dintre spațiul public și artă. Cazul București după 1989”. Din 2018 este expert evaluator independent în cadrul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) pentru solicitările de finanțare din ariile tematice Arte vizuale, Artă digitală și noile media, Educație culturală. Perioada petrecută într-un campus internațional și interacțiunea cu profesioniști și studenți din țări și culturi diferite i-au oferit confort în gestionarea unui mediu divers și incluziv. Implicarea în proiecte de voluntariat și cunoașterea intimă a necesităților și așteptărilor actorilor culturali o caracterizează ca susținătoare a unui răspuns adecvat pentru nevoile sociale și sectoriale de solidaritate, încredere și oportunități egale.

Profilul interdisciplinar al studiilor absolvite (foto-video și științele comunicării) se reflectă și în activitatea Ralucăi Paraschiv. Interesul său pentru cultura urbană a fost inițial unul vizual, bazat pe experiențele de flâneur cu aparat de fotografiat. Treptat, acest interes a devenit unul de cercetare, demonstrat prin redactarea unei teze de doctorat pe subiectul relației dintre artă, atitudinea individuală sau comunitară și spațiul public, eterogen, inventat și împărtășit de mai mulți, cu necesitate accesibil, lizibil și vital, o zonă a aparenței dar și a memoriei. Datorită studiilor și activității profesionale a dobândit experiența necesară în domeniul evaluării și organizării de proiecte culturale, s-a familiarizat cu domeniile managementului artistic, comunicării și proprietății intelectuale. Cunoaște îndeaproape atât sectorul public cât și cel nonguvernamental, fiind preocupată de dimensiunea activistă, interdisciplinară și participatorie a artei ca sculptură socială.

A fost cercetător și membră a echipei de coordonatori în cadrul mai multor proiecte de promovare a artei contemporane românești (RoArchive, Artă. Consum. Finitudine, PromoUNA, ArhivART, DPlatform, Archive4U, eARTheory) și a tinerilor artiști emergenți. A fost implicată în colaborări cu profesori și studenți ai universităților de artă din Cluj și Iași, Universitatea București, Facultatea de Filosofie, Colegiul Noua Europă (NEC), SNSPA, UNATC – centrul de cercetare CINETIc.

În cadrul cursurilor pe care le predă în prezent, Raluca Paraschiv investighează maniera în care concepte fundamentale ale științelor comunicării se declină în comunicarea prin imagine.

Curriculum Vitae >>

Contact: raluca.paraschiv@unarte.org

https://tinyurl.com/roarchive-raluca-paraschiv