Fotografie-videoprocesarea computerizată a imaginii
Departamentul a apărut în 1995, ca iniţiativă a unui grup de artişti (Iosif Kiraly, Radu Igazsag, Călin Dan, Roxana Trestioreanu) interesaţi de rolul noilor medii în educaţia artistică. În 2005, Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare acredita FVPCI nivel licenţă, iar în 2009 a fost acreditată specializarea Fotografie şi Imagine Dinamică nivel master. Misiunea departamentului, similară cu cea a Universităţii, este de a promova educaţia şi cercetarea artistică, de a promova cultura şi arta română.
În cadrul unui sistem educaţional de tip tradiţional, specializarea promovează noile tehnologii. Disciplinele artistice (desen, culoare, performance, instalaţie, video, fotografie etc.) sunt gândite din perspectiva transdisciplinarităţii, a dialogului propus de teoriile estetice, multimediale, multimedia. Educaţia artistică oferită de departament îi ajută pe studenţi să gândească imaginativ, să rezolve probleme vizuale, să se adapteze uşor unor situaţii diverse şi să-şi cunoască şi depăşească limitele creative.
Departamentul Foto, video, procesare computerizată a imaginii, recunoscut pe plan naţional şi internaţional, se adresează celor care doresc să-şi dezvolte aptitudinile fotografice, filmice într-un cadru artistic. Studenţii vor primi cunoștiințe valoroase, bazate pe un standard de practică profesională. Tehnicile tradiţionale film analog sunt prezentate alături de tehnologia imaginii digitale, sunt explorate tehnici experimentale şi alternative de captare şi procesare a materialului imagistic. Cunoștiințe de bază pentru realizarea unui proiect – fie că aceasta vizează promovarea unui produs sau eveniment, marketing, strategii de comunicare ‒ sunt predate în cadrul cursurilor opţionale şi de specialitate.
Cunoaşterea tehnologiilor şi teoriilor „noilor medii” dau o şansă absolvenţilor noştri de a fi pregătiţi pentru o carieră în domeniul comunicaţiei vizuale şi media, incluzând consultanța în Web design, design de DVD, CD-ROM, advertising, publicaţii sau artist liber profesionist.
Încă din primii ani de activitate, departamentul şi-a propus să promoveze o imagine pozitivă, clară a strategiei sale, prin organizarea unor evenimente culturale, prin participarea la evenimente artistice, educaţionale: seminariile „Gender and Ageing presented în Media and Art”, „Timing Art – Filtering Art” şi „The Impact of Technology on the Visual Culture” au fost selectate şi prezentate în cadrul proiectului Good Practice pe site-ul European League of Institutes of the Arts. Un alt eveniment important a fost organizarea în 2008 a Festivalului Internaţional de Film Experimental UNARTE FEST. Proiectul de cercetare Ro_archive a fost prezentat în publicaţia „artesNET- Peer Power! The Future of Higher Arts Education în Europe” European League of Institutes of the Arts. Proiectul a ajutat ca departamentul să fie implicat într-un proiect al Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, „EEA & Norway Grants Instantanee: retrospective şi oportunităţi”.
Participări (selecţie din perioada 2007-2012)
Filmul studentului Cristian Ionescu este selectat la festivalul One Minute Gent, Belgia, în 2007; În 2009 Michele Bressan primeşte Marele Premiu şi Cristina Vladu premiul doi al Fundaţiei Muzeului Essl, Austria; Lucrările studenţilor Bogdan Garbovan, Cristian Ionescu, Michele Bressan şi Daniel Djamo au fost selectat în Festivalul Neu/New 2009-2011.
Într-o altă selecţie au fost incluse lucrări ale studenţilor noştri „Badly Happy: Pain, Pleasure and Panic în Recent Romanian Art” 2010 la The Performance Art Institute (PAI) din San Francisco, curator Erwin Kessler şi Stephen Tourell; O selecţie de fotografii ale studenţilor sunt prezentate în 2011 în cadrul „New Wave Photography – Young Artists from Central and Eastern Europe” The Crypt Gallery (St Pancras), UK; Din 2008 şi până în prezent, câştigătorii selecţiei româneşti pentru concursul anual al Absolvenţilor Universităţilor de Artă din Europa „Start Point Prize” au fost studenţi ai departamentului Foto, Video, Procesarea Computerizată a Imaginii din UNA, ale căror lucrări s-au bucurat de mare apreciere în expoziţiile internaţionale organizate în Republica Ceha.Portofoliul lui Michele Bressan a fost selectat de GATE11 -International Departures -Fondazione Fotografia Modena
Filmul lui Dragoş Bărdac „Life Buoy” 2010 a câştigat Best Music Video la Festivalul Filmul de Piatră Piatra Neamţ 2010, selectat FESTIVAL TEMPS D’IMAGES 2010 Cluj-Napoca, la Romanian Film Days 2011 la Viena, la Biennial of Creative Video realizată în colaborare Muzeul Guggenheim, selectat pentru Cooper Video Wall la the Cooper Design Space Building, San Francisco. Dar cu siguranţă cel mai important eveniment în care a fost implicat un absolvent al departamentului, Bogdan Bordeianu, este concursul „reGeneration2: Tomorrow’s Photographers Today”, organizat de Musée de l’Elysée Lausanne, care s-a finalizat cu o expoziţie itineranta la Cape Town, Milan, Pingyao, Miami, Budapest, New York, etc şi un catalog publicat la Thames & Hudson (Paris/London).
Proiecte internaţionale în care Departamentului Imagine dinamică şi Fotografie este implicat
>> https://www.facebook.com/pages/Timecase-Memory-in-action/459118874154052
>> https://www.facebook.com/peercoaching.tondela
>> http://www.elia-artschools.org/activities/eq-arts
>> http://www.elia-artschools.org/activities/interartes
>> http://www.elia-artschools.org/activities/artesneteurope
>> http://www.elia-artschools.org/activities/share
>> http://www.elia-artschools.org/news/bogdan-grbovan
Anul 1
BAZELE IMAGINII DIGITALE. INTERACTIVITATE ŞI STRUCTURI HYPERTEXT. INTRODUCERE ÎN WEB DESIGN
Era digitală. Calculatorul ca instrument de prelucrare. Calculatorul ca metamediu. Introducere în domeniul multimedia. Hipertext, hipermedia, multimedia, noile media. Legile empirice ale mediilor digitale. Reprezentarea digitală a informaţiei. Imaginea digitală. Principiile imaginii digitale. Imagine captată/imagine sintetizată. Imagine 2D/imagine 3D. Imagine statică/imagine dinamică. Imagine pasivă/imagine interactivă. Imagine bitmap/imagine vectorială. Captarea, generarea, prelucrarea, imprimarea imaginii bitmap. Aplicaţii multimedia on-line. Proiectarea aplicațiilor multimedia on-line. Web design Principiile proiectării paginilor Web. Dezvoltarea conţinutului pentru Web. Proiectarea interfeţelor grafice. Grafică pentru Web. Criterii de analiză a păgânilor Web. Studiul instrumentelor de lucru
TEHNICI DE REPREZENTARE – DESEN, CULOARE
Cursul urmăreşte trezirea interesului studenţilor faţă de tehnicile de reprezentare, dobândirea unui limbaj şi a uşurinţei în utilizarea în paralel a tehnicilor tradiţionale cu noile medii: fotografie (în sistem analog sau digital), video, instalaţie sau performance. Cursul este forma cea mai reprezentativă a pregătirii plastice a unui student de la arte plastice. Scopul acestui curs este de a aprofunda problemele legate de tehnicile şi materialele utilizate în arta plastică, de aprofundare a problemelor legate de compoziţie şi structura imaginii, crearea unei baze de date imagistice provenind din istoria artei.
TEHNICI DE REPREZENTARE – FOTOGRAFIE
Cursul oferit anului 1 de studii, îşi propune, pe de o parte, formarea abilitaţilor de lucru cu fotografia ca mediu utilitar (fotografie de modă, publicitară, documentară, etc.), pe de altă parte, „activarea unor facultăţi sufleteşti şi formarea unor dispozitive mentale”,care să le permită viitorilor artisti-fotografi, să înţeleagă mediul fotografic, şi să se servească de acesta ca mijloc de expresie artistică. În acest sens, cursul este articulat pe un număr de teme de lucru, care prilejuiesc prezentări şi discuţii, despre modul de tratare, al acestora, cu ajutorul fotografiei, şi care generează o serie de ateliere (workshop-uri), în care se explică şi se exersează problemele tehnice specifice mediului fotografic (despre calitatea luminii, noţiuni de optică, exponometrie, compoziţie, teoria percepţiei vizuale, despre spaţii de culoare şi tratarea imaginilor în mediul digital, etc.).
TEHNICI DE REPREZENTARE – VIDEO
Cursul deconstruieste, analizează şi reconfigurează limbajul clasic al imaginii dinamice. Toate formele limbajului cinematografic sunt admise, atât timp cât ele nu sunt lipsite de formă. Acest instrument indispensabil de expresie artistică – limbajul – devine catalizator pentru diferitele forme de expresie cinematografică şi transfera elemente din structura lingvistică specifică imaginii în mişcare, în diferite stilistici. Scopul acestui curs consta în investigarea regulilor gramaticii cinematografice şi în a propune rezolvarea problemelor care apar în timpul naraţiunii vizuale, prezentând sistematic, soluţiile contemporane pentru aceste probleme specifice. Istoria progresului filmului ca mijloc de comunicare vizuală este direct legată de posibilitatea limbajului filmat de a surprinde realitatea, un concept în continuă schimbare, o formă mereu schimbătoare de percepţie.
ISTORIA ARTEI FOTOGRAFICE
Sem 1: Cursul acesta urmăreşte se familiarizeze studenţii cu începuturile fotografiei, cu tehnica şi arta acestui gen al artelor vizuale. Sunt prezentate proteicele realizări ale lui Niepce, Daguerre şi Talbot – părinţii fotografiei – şi apoi cupromotorii genului în Franţa, Anglia, Scoţia, S.U.A., ţinuturile româneşti. Cursul este structurat în funcţie de marile perioade ale fotografiei şi de progresele tehnice ale acesteia: – Fotografia artistică în marea Britanie: Rejlander, Lake Price, Robinson, Lewis Carroll, Julia Margaret Cameron, Lady Hawarden – Fotografia artistică în Franţa: Gustave le Gray, Henri le Secq, Victor Regnault, Charles Marville, Charles Negre,Maxime du Câmp, Nadar – Fotografia de război: în Războiul Crimeii, în Războiul Ruso-Otoman, în Războiul Opiului,în Războiul Franco-Prusian, în Războiul Civil American – Fotografia etnografica: în România [Szathmari, Duschek, Zipser, Reiser, Al. Bellu], în Transilvania [ A. Meinhardt, W, Auerlich, Karl Coller, T. Glatz, Emil Fischer, Carl Schaffer], în ţinuturile balcanice [Fraţii Manakia] în spaţiul extra-european [Japonia, U.S. A, Africa, Arabia, Indii] – Fotografia de studio, coduri de poziţionare a modelelor – Arta portretului – Fotografia industrială – Peisagistica Sem2: Cursul se adresează studenţilor catedrei FVPCI care au aprofundat în semestrul 1 problematica istoriei fotografiei din secolul al –XIX-lea. OBIECTIVE: Cursul are ca scop familiarizarea studentului cu evoluţia fotografiei că arta, de la începutul secolului XX până în prezent. Se vor studia cronologic curentele şi personalităţile artistice ce au marcat evoluţia fotografiei de la începutul secolului XX până în prezent. Se va pune accentual pe influenţele, similitudinile şi conexiunile care există între elementele de istorie şi anumite situaţii existente pe scena artei contemporane. MOD DE DESFĂŞURARE: Fiecare curs vă conţine o expunerea şi analiză a perioadei abordate, bibliografie tematică, un documentar sau fragment de film video legat de acelaşi subiect care ulterior va fi discutat şi analizat împreună cu studenţii.
REDAREA MIŞCĂRII ÎN ARTELE VIZUALE – curs opţional
Folosind exemple din istoria artei şi a tehnicilor de reproducere a imaginii, dar şi lucrări contemporane din colecția MNAC şi din arhiva personală a artistului, cursul propune o călătorie inedită de-a lungul a 500 de ani de istorie a artei internaţionale. Sunt abordate începuturile artei video internaţionale şi reverberaţiile ei în scena românească. Cursul se adresează celor interesaţi să înţeleagă din perspectivă istorică statutul producătorului de imagini în secolul 21. De la filmele fraţilor Lumiere şi ale lui Thomas Edison, la avangarda istorică, trecând prin valurile succesive ale modernismelor şi, respectiv, post-modernismului, cursul se va concentra pe semnificata perceptţiei/redării mişcării în procesele artistice. Redarea mişcării şi dinamica percepţiei vor fi urmărite în relaţie cu momentele fundamentale ale istoriei artei şi arhitecturii, de la pre-Renastere la Impresionism, Cubism etc. dar şi cu exemple de ultimă oră din arta internaţională.
Anul 2
PRELUCREAREA DIGITALĂ A IMAGINII – ANIMAŢIE VECTORIALĂ. NARAŢIUNE INTERACTIVĂ
Grafica vectorială. Principiile imaginii vectoriale. Desenarea în vectorial. Animaţie cu grafica vectorială. Animaţie pentru Web. Animaţie bazate pe morfism. Reprezentări spaţiale din imagini fotografice. Reprezentarea spaţială virtuală a obiectelor tridimensionale. Imagine digitală statică interactivă. Instrumente şi metode de realizare a imaginilor stereoscopice. Scriitura multimedia. Structuri interactive. Digital Storytelling. Filmul interactiv. Bazele de date şi filmul. Filmul pentru Web. Web documentary.
TEHNICI DE REPREZENTARE – FOTOGRAFIE
Pornind de la noțiuni legate de istoria artei contemporane, trecând prin exersarea regulilor de compoziţie şi experimentarea diverselor soluţii tehnice, accentul se pune în final pe proiecte cu o mai accentuată componenta conceptuală. Temele practice sunt însoţite de prezentări, vizionari, lecturi şi discuţii, iar participanții la curs sunt încurajaţi să identifice subiecte şi abordări contemporane, să îşi prezinte într-un mod coerent propunerile de proiecte şi să îşi aleagă mijloacele cele mai potrivite pentru a transpune în fotografie ideile de la care au pornit. Pe lângă dezvoltarea gândirii critice şi a capacităţii de a formula idei şi de a le pune în practică, cursurile sunt şi un pretext pentru a scana şi folosi constructiv universul imaginar al unei generaţii care trăieşte mai mult în lumea virtuală şi pentru readuce în atenţia studenţilor problematicile contextului socio-politic al realităţii contemporane în care ne desfăşurăm cu toţii activitatea.
TEHNICI DE REPREZENTARE – VIDEO
Cursul introduce studentii in forme, tehnici si metodologii complexe de producere a imaginilor si a sunetului, exemple de manipulare, mediere si montaj,precum si texte critice relevante subiectelor cercetate: granita permeabila intre fictiune si realitate, observatie, imaginatie, dialog, imaginea etnografica, cinema verite, cinema direct, etica realului, parafictiuni, autoetnografia, tehnici de reconstituire si repetitie, video ca continuare a stadiului oglinzii, arhiva, politica esteticii, etc.
Scopurile urmarite de curs:
1.Dezvoltarea unor metodologii de lucru personale (de catre fiecare student in parte), prin expunerea la multiple tehnici si strategii artistice specifice mediului video dar si interdisciplinare (ex: exercitii performative, scriere performativa, desen, compozitie de sunet).
2. Sustinerea si incurajarea lucrului colaborativ si a formarii unei comunitati in clasa.
3.Dezvoltarea unui portofoliu personal coerent.4.Contextualizarea lucrarilor proprii atat estetic, istoric cat si socio-politic.
TEHNICI DE REPREZENTARE – DESEN, CULOARE
Cursul cuprinde informaţii din aria limbajului plastic folosite în recepţionarea, modelarea şi interpretarea realităţii : Punct, linie, suprafaţa , pata, spaţiu bidimensional. Proporţii, volum, spaţiu tridimensional . Mixări ale spaţiului bi şi tridimensional . Deformarea, volum, suprafaţa , iluzie optică, real şi ireal. Tehnici de repreentare clasice şi digitale. Studiul diferitelor teorii ale culorii. Ca disciplina fundamentală, studiul compoziţiei reprezintă structura de rezistenţă în concepţia şi elaborarea operei de artă. Pe lângă principiile de de bază ale compoziţiei tradiţionale: unitatea formelor şi a spaţiilor dintre ele ,echilibrul lor (modul de organizare a spaţiului plastic şi de valorificare reciprocă a formelor şi a interacţiunii dintre ele) a raportului dintre parte şi întreg a legăturilor compoziţiei deschise şi închise, dinamice şi statice, cursul îşi propune o incursiune metodică în evoluţia conceptului de compoziţie de-a lungul istoriei artei până în prezent.
Anul 3
COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE
1. Specificul comunicării sociale în contemporaneitate; 2. Modele de comunicare consacrate 3. Obstacole în comunicare 4. Strategii de legitimare în societatea postindustrială; 5. Despre publicitate şi rolul ei în societatea contemporană; 6. Imaginea publică; 7. Gestionarea imaginii publice; despre reprezentările sociale; 8. Strategii de comunicare în artele vizuale 9. Fenomenele de influenţare şi manipulare. 10. Opinia publică; 11. Elemente de psihosociologie a comunicării 12. Sursele puterii 13. Relaţiile Publice – istoric, direcţii actuale, spaţii; 14. Propaganda, publicitate, Relaţii Publice;; 15. Aspecte etice şi juridice ale R.P; rolul lor în organizaţii; 16. Crearea şi gestionarea imaginii publice; 17. Etapele campaniei de Relaţii Publice; R.P. şi mass media şi publicitatea 18. Funcţiile publicităţii.
PRELUCREAREA DIGITALĂ A IMAGINII -MEDII COMBINATE. INTRODUCERE ÎN EFECTE SPECIALE
Convergentă mediilor. Comunicare multimedia. Medii virtuale. Intermedialitate. Transmedia. Hipertextualitate. Structuri narative, structuri interactive. Dezvoltarea aplicaţiilor multimedia off-line Instrumente pentru dezvoltarea aplicaţiilor multimedia off-line. Evaluarea aplicaţiilor multimedia off-line. Proiectarea interfeţelor utilizator. Proiectarea interactivităţii. Filmul stereoscopic. Filmul imersiv. CGI. Studiul instrumentelor de lucru.
ARTA ŞI TEHNICA FOTOGRAFIEI
Urmărind replica lui Garry Winogrand care, atunci când este întrebat de ce fotografiază, răspunde „fotografiez pentru a vedea cu arata fotografiat acel ceva”*, cursurile anului 3 se axează pe imaginea obiectuală a fotografiei. Cărţi de fotografie (photo-books), cărţi poştale, tiraje de galerie, dia-proiectii şi alte asemenea, vor fi desfăcute şi adunate într-un cumul de idei pentru teme fotografice. Interdisciplinaritatea ori împrumutul între limbaje artistice (literatură, muzică, film şi celelalte limbaje vizuale) constituie dezbaterea principală şi principiala a cursului de imagine fixă (singulară ori seriala) a realităţii. De altfel, invitaţi ocazionali din diverse domenii de activitate legată de ştiinţele umaniste şi nu numai, vor fi găzduiţi la curs pentru a accelera şirul ideatic atât de necesar în demersul pedagogic. Că tehnica de abordare, cursul îşi propune să antreneze studenţii în a-şi găsi teme pe cont propriu şi a se elibera, astfel, de obişnuinţa didactică a primirii unor subiecte „spre rezolvare”. Exemple de idei atacate: „Vederi plictisitoare”, „Ultimul portofóliu”, „Munca”, „Va urma”. “I photograph to find ouţ what something will look like photographed”, citat de Tod Papageorge în «About a Photograph: New York, 1967, by Garry Winogrand», Transatlantica , no 2 / 2014 > https://transatlantica.revues.org/7084
GHID DE SUPRAVIEŢUIRE AZI: Arta contemporană că instrument de înţelegere a lumii în care trăim -curs opţional
Cursul îşi propune pregătirea studenţilor pentru educarea vizuală a publicului prin intermediul unor ateliere cu copii/tineri/adulţi (realizate în parteneriat cu organizaţii, instituţii muzeale, şcoli, etc) Prin educaţie şi informare domeniile culturale şi artistice pot deveni mai accesibile şi înţelese. Cursul se axează pe dobândirea înţelegerii şi oferirea instrumentelor cu ajutorul cărora studenţii pot contribui la construirea unor mecanisme creative de gândire: • identificarea cunoştinţelor/abilitaţilor pe care le deţin participanţii şi pe care le consideră importante şi vor să le împărtăşească cu cei din jurul lor; • transpunerea acestor cunoştinţe într-o serie de concepte de bază care să ofere chei de înţelegere/decodare (fie că sunt teoretice sau practice) a domeniului respectiv; • imaginarea unor ateliere practice, prin care participanţii pot testa, înţelege, chiar greşi, dar în acest fel pot pune în discuţie ideile şi conceptele prezentate. • asocierea cu specialişti din domeniile respective, sub forma unor invitaţi care pot prezenta alte puncte de vedere, experienţe, tehnici.
ARTA ŞI TEHNICA VIDEO
Cursul este orientat pe aplicaţii practice, pe dezvoltare de proiecte vizuale, pe implementare a unor concepte şi strategii artistice (individuale şi de grup) în general pe dezvoltarea creativităţii şi personalităţii artistice a studenţilor în contextul familiarizării cu mediul video ca unealta şi mijloc de exprimare artistică, alături de celelalte tehnici vizuale considerate mai mult sau mai puţin tradiţionale (desen, pictura, sculptură, fotografie, arte performative, film, instalaţii, ambient street-art, sunet etc.) Desfăşurarea cursului poate fi urmărită şi documentata pe tot parcursul anului universitar pe grupul FaceBook dedicat – video-an universitar curent. De asemenea în cadrul cursului sunt invitaţi artişti, profesori, curatori sau alţi reprezentanţi ai scenei de artă locală sau internaţională pentru contact şi prezentări legate de oportunităţi privind evenimente semnificative care au loc pe plan artistic general – de ex. Ars Electronică Linz, ZKM, Karlsruhe, BeK, Bergen, Norvegia, EMPAC, NY, ICC Tokyo, etc. centrele culturale cele mai importante care setează trend-ul artistic mediactic actual. Pe de altă parte, invitând şi implicând direct studenţii pe parcursul semestrului în proiecte culturale comune – precum şi prin temele şi exerciţiile propuse în cadrul acestora – se urmăreşte dezvoltarea abilităţii studenţilor de a realiza proiecte vizuale complexe, folosind tehnologia video precum şi orice alte mijloace şi tehnici în paralel care pot fi integrate unui concept vizual. Se urmăreşte ca în acest fel, pe parcursul primului semestru din anul 3 de studiu, ei să se poată orienta spre o propunere individuală fezabila în proiectul lor de licenţă (pt examenul de prelicenta) pe care să o documenteze apoi – tot prin folosirea mijloacelor video – în demersul artistic din cel de-al doi-lea semestru, privind aspectele cele mai semnificative legate de realizarea finală a lucrării de licenţă.
ISTORIA CINEMATOGRAFIEI – curs opţional
Acest curs investighează apariţia, începuturile şi dezvoltarea artei cinematografice. După o lecţie introductivă în care sunt prezentate preocupările dinvechime pentru obţinerea unei imagini animate şi descoperirile tehnice ale unor pionieri ai genului – Edison, fraţii Lumiere- se trece la analizarea evoluţiei stilistice a genului, şi la portrete de regizori: – Georges Melies şi dezvoltarea fantasticului prin umor şi farsă; primele filme de ficţiune şi anticipaţie – Louis Feuillade şi invenţia serialului poliţist -Fantomas, Judex – David Wark Griffith şi maturizarea limbajului cinematografic – Independenţa României primul lung metraj românesc de mare succes – Giovanni Pastrone şi ecranizarea literaturii clasice – Filmul expresionist, de la Murnău la Wiene, de la Lubitsch la Lang – Apariţia sonorului şi primele musicaluri – Filmul de război: melodrama sentimentală şi jurnalul de actualităţi: interpretarea temei prin filtrul anilor ce s-au scurs de la conflagraţie – Filmul istoric şi eseul de epoca – Eisenstein şi filmul de propagandă – Comedia muta şi comedia sonoră – Abel Gance şi epopeea napoleoniană – Erich von Stroheim şi începuturile filmului psihologic – Filmul de capă şi spadă, ecou al romanelor lui Dumas şi Flaubert – Filmul Western, de la clasicul american la formulele naţionale europene -italian, german, românesc – Filmul experimental – Leger, Bunuel – Victor Sjostrom şi misterul nordic – Filmul suprarealist şi filmul de groază – genuri înrudite şi complementare
ARTELE VIZUALE ÎN CONTEXT MEDIATIC
Artele vizuale în context mediatic îşi propune să familiarizeze studenţii anului 3 cu demersul artiştilor contemporani raportat la mediile de informare şi comunicare actuale, trasând principalele direcţii şi tendinţe, începând din anii 1960. Cursul pune accent pe artiştii romani care au folosit ca medii de expresie sau ca etape intermediare în crearea lucrărilor de artă: fotografia, filmul (pe peliculă, super8, 16 mm, video), multimedia, mijloacele de comunicare în masă tradiţionale şi internetul. Sunt menţionate şi exemplificate diferitele abordări conceptuale şi tehnice ale artiştilor contemporani internaţionali precum şi documentaţii / publicaţii / website-uri relevante unde pot găsi informaţii despre aceste nume. De asemenea, studenţilor le sunt prezentate instituţii / galerii / muzee care desfăşoară programe novatoare care contribuie la pregătirea noilor generaţii de artişti vizuali şi curatori. O componentă importantă a cursului se referă la artiştii romani activi în ultimele două decenii, care lucrează cu fotografia. Cursul sistematizează şi actualizează informaţia existenta iar când există posibilitatea, invita artiştii să îşi prezinte cele mai noi proiecte şi să discute cu studenţii. În paralel, demersul artiştilor romani este plasat într-un context mai larg, internaţional. Pe lângă prezentarea informaţiilor legate de conţinutul cursului, se vizionează şi comentează filme de artă ce prezintă fenomenul artistic contemporan, se vizitează expoziţii din galerii sau muzee bucureştene şi au loc întâlniri cu artişti români importanţi.
Anul 1
IMAGINE ŞI NARAŢIUNE
Acest curs vrea să-i familiarizeze pe studenţi cu marile genuri şi stiluri muzicale puse în comparaţie cu literatură şi plastică. Sunt tratate consonantele stilistice ale seoclului al XIX-lea, cu precădere romanticii, simboliştii şi realiştii: – Berlioz şi ascensiunea romantismului – Schubert şi delicateţea liedului – Valsul, nocturnă, studiul şi poloneză la Chopin – Marile poeme simfonice ale lui Liszt – Wagner şi opera sa completă – Compozitorii peisagişti: Smetana, Dvorak, Sibelius, – Compozitorii naratori: Rimski-Korsakov, Ceaikovski, Edvard Grieg – Compozitorii umorişti: Saint- Saens, Offenbach – Compozitorii impresionişti: Debussy, Ravel, etc
IMAGINEA VIZUALĂ ÎN EPOCA POST-FOTOGRAFICĂ
Cursul se adresează atât absolvenţilor departamentului FVPCI, care şi-au format cunoştinţele de bază în primii trei ani de studiu precum şi absolvenţilor altor departamente din UNAB sau din alte universităţi, care au un bagaj suficient de cunoştinţe în domeniul artelor vizuale şi au fost admişi la masterul Fotografie şi imagine dinamică. OBIECTIVE: Cursul porneşte cu o introducere în modul de a privi şi înţelege imaginile artistice dar şi imaginile în general, în diferitele contexte mai mult sau mai puţin mediatice în care ele sunt transmise şi receptate în ziua de azi. Apoi sunt studiate particularităţile acelor direcţii ale artei contemporane care se bazează pe fotografie şi „noile tehnologii”. Se acordă o atenţie deosebită problemelor pe care le implica tehnologia digitală în crearea, difuzarea, receptarea, comercializarea şi arhivarea acestor imagini nu doar în domeniile artistice ci şi în domenii cum ar fi fotojurnalismul, publicitatea, modă, ştiinţă, etc. MOD DE DESFĂŞURARE: Fiecare curs vă conţine o expunerea şi analiză a temei abordate, unul sau mai multe fragmente de filme documentare legate de aceeaşi temă, o bibliografie şi alte elemente conexe. Materialele vizuale vor servi ca baza de discuţii şi analize realizate împreună cu studenţii.
TENDINŢE ÎN FOTOGRAFIA CONTEMPORANĂ
Cursul îşi propune să ofere o paletă largă de informaţii asupra discursului artistic contemporan. Imaginea este utilizată ca sursa, ca factor de legătură între literatură, muzică, arte vizuale, fotografie -scopul fiind cel de-a descoperi mutaţiile care au dus la schimbarea conţinutului operei de artă. Arhiva personală, trăirea subiectivă, mitologiile personale, sunt teme prezentate în cadrul cursului nu doar pentru că ‘ingheata’ momentul, în care un creator trăieşte şi activează, ci mai ales pentru că reprezintă saltul de la colectivitate la individualitate. Temele abordate îşi propun să răspundă direcţiilor de cercetare identificate în proiectele de disertaţie. Derularea cursurilor se axează în principal pe prezentarea / vizionarea unor materiale generatoare de discuţii şi reacţii din partea studenţilor. Temele practice pot fi individuale sau de grup.
TENDINŢE ÎN ARTA VIDEO CONTEMPORANĂ
Cursul explorează practic şi teoretic modalităţi de abordare a unor zone de graniţa între filmul documentar şi cel experimental, între artele vizuale, performance şi noile tehnologii digitale. Problematica reprezentării memoriei, a reprezentării creative cu mijloace audiovizuale a timpului se afla în centrul cursului. În fiecare semestru, studenţii sunt invitaţi să dezvolte câte un proiect personal video – de la scriitura până la realizare. Pe parcursul realizării temei, se discută aspecte legate de registrele de imagini şi de voci, a raporturilor dintre imagine, text şi sunet în reprezentarea memoriei şi a temporalităţii. Modalităţile de folosire a imaginilor de arhivă – în sens larg, fie că este vorba de arhive personale sau de arhive publice – reprezintă o altă preocupare a cursului. În paralel, cursul prezintă şi dezbate diferite exemple de lucrări din zona artei video şi a filmului, legate de tema de semestru. Cursul încurajează proiectele colaborative între studenţi.
SUNET ŞI IMAGINE
Perceperea, modificarea scurgerii timpului realizată cu ajutorul tehnicilor: fast sau slow motion, scăderea numărului de fotograme, stop-motion sau imponderabilitatea momentului, bullet time effect (animaţie cadru cu cadru) şi filmarea în revers, utilizarea unor tehnici precum imobilitatea sau mişcarea prin fotografie sunt prezentate cu ajutorul mai multor filme experimentale sau de lung metraj. Subiecte: Tehnici precum fast sau slow motion; stop motion, rolul sunetului ca partener de dialog, comentariu al acţiunii filmice, muzica de cadru sau fond sonor -solist într-o instalaţie
FOTOGRAFIA DE LA CONCEPT LA PROIECT
Cursul îşi propune să structureze informaţii legate de discursul artistic contemporan aşa cum se construieşte pornind de la reperele expresive ale secolului al 20-lea, prin transformarea, reevaluare şi reciclarea formulelor creative. Concepte cheie sunt analizate pornindu-se de la artiştii/mişcările artistice care le-au generat pentru a se ajunge al identificarea lor în arta actuală. Performativitate, deturnare, derivă, apropriere, ready-made, citatul, referinţă culturală, testimonialul, spectacularul, verosimilul, sunt o parte dintre conceptele propuse ce vor fi expuse, exemplificate şi analizate în cadrul cursului pe baza materialelor vizuale şi a textelor propuse. Toate acestea se conturează începând cu Avangarda istorică şi completate de Situaţionişti de mişcarea Fluxus, de plastică socială de acţionism, de artă multimedia etc. Presiunea impusă de fluxul de idei şi concepte determina o seri de schimbări de paradigmă. Fotografia şi video-ul sunt medii ce contribuie la instalarea celei mai recente paradigme, prin însăşi natura lor: traducerea timpului în imagine, continua actualizare a istoriei/memoriei şi instalarea verosimilului în locul adevărului. Cursul urmăreşte completarea cunoştinţelor privind principalele resorturi creative în creaţia contemporană, exersarea capacităţii de observare, analiza şi sinteza contextul artistic actual.
Anul 2
FOTOGRAFIA CA ARTĂ CONTEMPORANĂ. CONCEPTE, TEME, STRATEGII
Cursul reprezintă una din principalele materii de studiu pentru masteranzii care şi-au ales specializarea în fotografie şi imagine dinamică, fiind obligatoriu pentru aceştia. Cursul este oferit ca opţional şi pentru masteranzii cu alte specializări. Cursul continuă şi aprofundează unele problematici întâlnite în anul 1 Master la IMAGINEA VIZUALĂ ÎN EPOCA POST-FOTOGRAFICA dar poate fi ales şi de studenţi care nu au frecventat acel curs în anul 1Master însă au suficiente cunoştinţe şi interes în arta contemporană. OBIECTIVE: 1. Aprofundarea problemelor specifice acelor direcţii ale artei contemporane care se bazează pe fotografie şi noile medii. 2. Studierea strategiilor pe care artiştii le aleg pentru a-şi pune cât mai bine în valoare propria opera pe o scenă de artă contemporană aflată sub o influenţă din ce în ce mai mare a economiei de piaţă, a industriei enterteimentului, a reţelelor de socializare de pe internet, etc.
Practici documentare și experimentale în filmul de non-ficțiune
Cursul se concentrează, în primul semestru, pe folosirea arhivelor de imagine (fie ele fotografice, fie în mișcare). În paralel, cursul prezintă și dezbate diferite exemple de lucrări din zona artei video și a filmului, bazate pe revizitarea arhivelor de imagine. Studenții sunt invitați să lucreze mai întâi cu arhive personale, apoi cu arhive publice, realizând mai multe filme video documentare și experimentale. Cursul dezvoltă și aptitudinile de cercetare artistică, de căutare și organizare a materialului de arhivă. Se insistă pe aspectele etice ale folosirii imaginilor de arhivă în mod creativ, dar și pe modalități diferite de reprezentare a memoriei prin aceste tipuri de imagini.
În semestrul 2, cursul începe prin a studia diferențele dintre artele „liniare” și artele bazate pe noile media, cele interactive. Ideea de joc și componenta de „gaming” sunt parte integrantă in acest tip de lucrări și ele vor fi explorate la curs. Cursul prezintă și discută exemple de platforme creative online din ultimii 15 ani și studiază evoluția lor. Sunt privilegiate abordările multimedia care îmbină practici artistice din domenii diferite. Studenții sunt invitați să dezvolte – singuri sau în colaborare între ei – o platformă online în jurul unei teme alese de comun acord cu profesorul.
TENDINŢE ÎN FOTOGRAFIA CONTEMPORANĂ
Cursul îşi propune prezentarea dezvoltării imaginii fotografice în contextul celorlalte arte dar în special în conexiune cu artele vizuale. Teme abordate: straight photography, fotografie înscenata, colajul, fotocolajul, cartea de artist etc Sunt prezentate teme ce dezvăluie interesul artiştilor faţă de perspectivă, redarea tridimensionalităţii obiectelor sau spaţiului, utilizarea camerei obscure, a oglinzilor concave, convexe, a lentilelor în realizarea operei de artă. Relaţia dintre conceptul operei şi materialul ales. Un număr reprezentativ de reproduceri de artă, fotografii, filme experimentale sau de lung metraj, beletristica sunt analizate în vederea exemplificării relației Naratiune-Timp-Spatiu-Imagine, multiplele schimbări produse în receptarea obiectului de artă, a imaginii în secolul XX sau XXI.
TENDINŢE ÎN ARTA VIDEO CONTEMPORANĂ
Cursul explorează practic și teoretic modalități de abordare a unor zone de graniță între filmul documentar și cel experimental, între artele vizuale, performance și noile tehnologii digitale. Problematica reprezentării memoriei, a reprezentării creative cu mijloace audiovizuale a timpului se află în centrul cursului. În fiecare semestru, studenții sunt invitați să dezvolte câte un proiect personal video – de la scriitură până la realizare.
Pe parcursul realizării temei, se discută aspecte legate de registrele de imagini și de voci, a raporturilor dintre imagine, text și sunet în reprezentarea memoriei și a temporalității.
Modalitățile de folosire a imaginilor de arhivă – în sens larg, fie că este vorba de arhive personale sau de arhive publice – reprezintă o altă preocupare a cursului. Cursul include și exerciții practice de filmare și montaj, realizate împreună cu profesorul la clasă. În paralel, cursul prezintă și dezbate diferite exemple de lucrări din zona artei video și a filmului, legate de tema de semestru. Cursul încurajează proiectele colaborative între studenți.
PRACTICI ARTISTICE ÎN CONTEXT INSTITUŢIONAL SAU ALTERNATIV
Criza instituţională şi de autoritate, dublată de atomizarea şi alienarea socială, accentuată în anii 2000, s-a tradus prin conturarea atitudinilor de critică instituţionala şi a practicilor artistice sociale. Cursul e compus din două module structurate pe semestre. Semestrul 1 urmăreşte arta participativă şi prilejuieşte parcurgerea şi analizarea diferitelor definiţii (arta relaţională, procesuala, comunitară, arta „litorală”, arta angajată, colaborativa, dialogica, socială, contextuala etc.). Se vor parcurge şi discuta diferitele abordări teoretice şi punctede vedere şi vor fi făcute studii de caz pornind de la premiza că arta participativă propune reflecţii asupra comunităţilor, a identităţii, a memoriei colective şi a problemelor cu care se confruntă acestea, prin intermediul fotografiei, artei video, instalaţiei, al acţiunilor performative, al intervenţiilor în spaţiul public, prin activarea arhivelor şi a colecţiilor de date şi imagini fizice şi în format digital. În semestrul doi cursul analizează felul în care contextul urban, ca mediu aglutinant, devine un domeniu principalul de cercetare vizuală. Vor fi analizate concepte legate de spaţiu şi loc (genius locci, non-lieux, terrain vague, entre-deux, shrinking city, spaţiu public/privat, heterotopia, utopia etc.) şi strategiile sociale de luare în posesie a spaţiului (deteritorializare, migraţie, apropriere, multiplicitate, deconstrucţie, monument etc.). Aceste direcţii vor fi identificate în cadrul cursului pe baza unor materiale vizuale ilustrative precum şi pe baza unor texte teoretice.
VIZUAL ŞI CREATIVITATE ÎN ARTA CONTEMPORANĂ. CURS DE INTERPRETARE A IMAGINII
Cursul se adresează tuturor studenţilor masteranzi din Universitatea Naţională de Artă şi propune parcurgerea genurilor şi tehnicilor artistice, pornind de la definirea caracteristicilor principale şi continuând cu inventarierea resurselor plastice şi expresive specifice. Cursul alternează aspecte teoretice cu experienţe practice, în cadrul cărora studenţii au oportunitatea de a pune în aplicare informaţiile dobândite, şi de a contura proiecte proprii. Cursul traversează principalele aspecte legate de activitatea artistică : – specificitatea ariei abordate (material, tehnică, condiţii de expunere şi conservare), – strategii de punere în operă a conceptului / temei propuse (argumentarea alegerii conceptului / temei, soluţii vizuale abordate, raportarea la contextul cultural) – expunerea /prezentarea publică a proiectului artistic (condiţii de expunere, instalare / acroşaj, iluminare, aspecte tehnice legate de proiectele multimedia etc.) – soluţii de comunicare / mediere a proiectului artistic (text de sală, text de presă, cv artistic, etichete, parcurs expoziţional, catalog, afiş etc.) – aspecte tehnice legate de partea contractuală şi practică a participării într-un proiect(de grup), inclusiv aspecte tehnice legate de transportul lucrărilor. Economia cursului cuprinde prezentări teoretice, dezbateri, vizite la muzee şi expoziţii, ateliere, dezvoltarea de proiecte personale. Cursul urmăreşte completarea cunoştinţelor privind limbajul şi terminologia specifică, exersarea capacităţii de observare, analiza şi sinteza privind un proiect artistic şi contextul sau de referinţă şi îmbunătăţirea abilitaţilor de comunicare şi colaborare profesională cu artişti şi / sau curatori.
ÎN PERIOADA 01 – 11 OCTOMBRIE 2024
Premianții UNArte 2024 la Cetate Arts Danube.
Universitatea Națională de Arte București, în colaborare cu Fundația Joana Grevers organizează, în perioada 01.09 – 01.10.2024, expoziția Premianții UNArte 2024 la Cetate Arts Danube.
Conservare si Restaurare – Expoziția absolvenților de licență și master sesiunea iulie 2024
1-5 iulie sediul OAR București – Casa Mincu,strada Artur Verona nr. 19
Licențe Arte Textile – Design Textil 2024
20.06 – 04.07.2024 Departamentul Arte Textile – Design Textil din cadrul Universității Naționale de Arte, București, organizează în sala „Buzunar” de la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” expoziția cu titlul „Licențe Arte Textile – Design Textil 2024”. Vernisajul are loc Joi, 20 Iunie 2024, orele 18:00
Descoperă arta la sursă! Ziua Porților Deschise UNArte
UNArte vă invită la o nouă ediție a Zilei Porților Deschise, pe 15 iunie, între orele 11:00 și 22:00, pe Calea Griviței 28.
Artă Murală la Institutul Marius Nasta: Aer curat prin culoare
O pictură murală la Institutul Marius Nasta purifică aerul și aduce un mesaj puternic despre poluare. Realizată de studenți talentați, această operă de artă transformă aerul poluat într-unul mai sănătos pentru toată comunitatea.
Expoziția ABSOLVENȚI 2024, Departament Pedagogia Artei
Expoziția reunește lucrări în tehnici ale picturii, colaj, desen, asamblaj, instalație. Autoportretul, autobiografia, mișcarea, peisajul, vegetalul, formele arhitecturale ori formele-simbol constituie câteva subiecte care au stat la baza cercetărilor plastice ale absolvenților.
Concursul de Creație Fundația IACOB Art Prize 2024.
În perioada 12 februrarie – 11 martie 2024 Fundația IACOB lansează în parteneriat cu Universitățile de Artă din România un concurs de creație adresat studenților de la Grafică și Designcu premiu în valoare de 1000 Euro
EXPOZIȚIA CERCETĂRII DOCTORALE / 2023
10.01 – 21.01.2024 la UNAgaleria, (Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29, sect.1, București), Miercuri- duminică,, între orele 10: 00 – 18: 00, intrarea gratuită.
Universitatea Națională de Arte, București este una dintre cele 5 instituții de învățământ artistic din România care a participat, alături de partenerii ei din Franța (ESADHaR – Le Havre Rouen, ESAD – Grenoble) și Letonia (AAL din Riga), în cadrul proiectului „EuroFabrique Cluj”, desfășurat între 5 și 10 decembrie 2023 la Cluj Napoca.
USA Visa Facilitation Program este un serviciu disponibil cadrelor didactice universitare (și membrilor de familie ai acestora – soț/soție și copii), asigurat de Consiliul Național al Rectorilor în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, prin care se oferă exclusiv programări prioritare pentru interviul de acordare a vizelor de tip B1/B2 pentru SUA (călătorii în scop de afaceri/călătorii în scop turistic).
Uniunea Studenților din România (USR) organizează în perioada 3-13 noiembrie 2023 proiectul UniFEST, cel mai mare festival studențesc din România.
ECOPERFORMANCE – Maura Baiocchi (Brazilia / Italia)
Vineri, 20.10.2023 – Sala Amfiteatru UNArte (Bucuresti, Str. Griviței 28) – ora 11:00
Schimbarea începe cu tine! Completează chestionarul EUROSTUDENT 8!
Ești student la cursuri de licență sau masterat? Vrem feedback-ul tău! Participă la cercetarea Eurostudent de la nivel european și contribuie la înțelegerea nevoilor studenților!
Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu invitat la Radio România Cultural
Vineri, 18 noiembrie 2022, în cadrul emisiunii „Izvoare de Filosofie”, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online.
ICR lansează apelul la candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi“ 2023
Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi“ care se vor desfășura în 2023. În cadrul acestui program, doi artiști plastici/artiști vizuali români vor primi câte o bursă, sub forma unui stagiu de trei luni la Cité internationale des arts din Paris. Perioadele de desfășurare a burselor sunt mai-iulie 2023, respectiv noiembrie 2023-ianuarie 2024. Artiștii interesați sunt invitați să depună dosarele de candidatură până pe 25 august 2022 la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.
Vino să descoperi SCENOGRAFIA, UNArte!
Expoziţie de artă scenografică, care cuprinde proiecte și lucrări scenografice, atât de film, teatru,, eveniment, papusi, cât și lucrări de scenografie digitală, ale studenţilor (licență și master), din cadrul departamentului de Scenografie și Eveniment artistic, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti (UNAB/UNArte).
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti a decis să se alăture campaniei și să facă parte din anuarul universităților de top din țară.
Burse: Stagii de cercetare – Deadline: 2.05.2022
Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) are și anul acesta o ofertă atractivă de burse de cercetare în Germania pentru doctoranzi, tineri cercetători (postdoc) și cadre didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior și cercetare din Român
Pe 10 martie 2022, de la ora 10.30, pe platforma Zoom. Ești la început de drum în cariera ta și vrei să afli cum să dai startul creșterii tale profesionale și cum să ajungi la acel mult dorit internship sau job în compania competitivă țintită de tine? Ai vrea să îți pui în valoare abilitățile de leadership și să înveți cum să ieși în evidență? Hai la BuzzCamp27 pentru a-ți răspunde la aceste întrebări.
Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională, invită studenții români cu vârsta cuprinsă între 18-27 de ani la a treia ediție a Kennedy Academy for Students. Kennedy Academy este structurat în jurul subiectelor de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 08-12 Decembrie 2021 în București.
În perioada 17 mai – 17 iunie 2021 igloo lansează un concurs de design urban cu premii în valoare de 6000 Euro. Primii 100 de participanți care își înscriu proiectele primesc automat cartea „Orașul fericit”. Competiția se desfășoară cu sprijinul BAT România.
Ca reacție la prezentarea denaturată în presa națională a situației generate de modificările aduse Regulamentului privind activitatea profesională a studenților UNArte 2021–2022, Universitatea Națională de Arte București își rezervă dreptul de a reacționa pe toate căile legale împotriva instituțiilor de presă care au publicat articole care distorsionează realitatea, urmăresc senzaționalul și transmit publicului informații tendențioase, neadevărate și neverificate, informații ce aduc atingere gravă imaginii universității.
Având în vedere tensiunile create pe rețelele de socializare și în comunitatea culturală, referitor la modificarea Contractului de studiu și a Regulamentului de activitate al studenților, Universitatea Națională de Arte din București face următoarele precizări:
Se deschide amfiteatrul din Str. Griviței 28 ca sală de lectură a bibliotecii universității
Programul stabilit: Luni-Joi, orele 13.00-21.00; Vineri-Sâmbătă, orele 11.00-19.00
ANUNȚ SELECȚIE ERASMUS / Semestrul I 2021-2022
ÎN PERIOADA 15 – 26 martie 2021 VA AVEA LOC DEPUNEREA DOSARELOR PENTRU SELECȚIA 2021 (MOBILITĂȚI DE STUDII ȘI PRACTICĂ ÎN SEMESTRUL I AL ANULUI UNIVERSITAR 2021-2022. DEPUNEREA DOSARELOR SE VA FACE LA BIROUL ERASMUS (INCINTA FADD, LANGĂ AMFITEATRU)
Conferința Națională de Istoria Artei a Studenților ITA Mix, ediția a 8-a
Vă invităm la Conferința Națională de Istoria Artei a Studenților ITA Mix, ediția a 8-a, care va avea loc în data de 21 noiembrie 2019 începând cu ora 10:00. Conferința se adresează studenților și masteranzilor în istoria artei și din domenii conexe și
Din 13 noiembrie poti interactiona cu 6 animale grav afectate de poluarea cu plastic si deseuri marine. Vino sa vezi cum o echipa de profesori, actori si student au spalat plastice si deseuri pentru a le recicla creativ.
Arte Laguna Prize 15
Ne bucuram sa va anuntam ca vom incepe cursurile de DIGITAR ART in format online de saptamana aceasta. Tinand cont de situatia actuala, momentan ne vom intalni doar in mediul virtual prin intermediul Google Classroom. Tinem la siguranta voastra si dorim sa facem acomodarea cu lucrul de acasa cat mai usoara, pastrand standardele de pana acum.
Concurs adresat tuturor studenților UNArte
Lucrarea trebuie să fie un omagiu adus lui Rembrandt, la 350 de ani de la moartea sa. Studenții sunt invitați să trimită până la data de 31 MAI pe adresa BKR-PCZ@MINBUZA.NL imagini cu lucrările lor.
Fotografie-videoprocesarea computerizată a imaginii
General Constantin Budișteanu 19,
București 010773
Telefon: +(40) 21.315.69.07
E-mail:fap@unarte.org