una
Revista
Având în vedere abordările problematicii artistice în contextul cultural actual, considerăm necesară apariția acestei reviste. Discursul alambicat, cu valențe filosofice, dezvoltat în numele schimbării modelului de comunicare, a generat o atitudine confuză, care tinde să ocupe și să provincializeze perpetuu spațiul artistic. Această situație nu este nici nouă și nici nu vizează doar artele plastice. Este prezentă și în abordările politice și sociale, în care forme structurale de avangardă sunt preluate fără niciun complex și umplute cu un conținut autohton, conținut care distorsionează realitatea socio‑politică și culturală, conform unei mai vechi tradiții, ce vine din secolul al XIX‑lea.
Dorim să reactualizăm principiile care au sistematizat expresia și semnificațiile artei moderne, prin tot ceea ce avem la dispoziție: imagini, traduceri, idei și texte din arta contemporană română și universală.
Suntem convinși de faptul că o abordare de conținut este în beneficiul tuturor membrilor comunității artistice, de la studenți la artiști profesioniști.
Rector,
Cătălin Bălescu
1/2022
Editor
Cătălin Bălescu
Board
Ruxandra Demetrescu
Constantin Aslam
Eugen Gustea
Carmen Apetrei
Redacție
Luigi Bambulea
Cornel‑Florin Moraru
Dragoș Grusea
Remus Breazu
Design
Dep. Design / UNArte
A
Str. G-ral Constantin Budișteanu 19
Sector 1, 010773 București
T
+(40) 213 125 429
+(40) 213 125 197
E
rectorat@unarte.org
una@unarte.org
ISSN
2971–8503
ISSN-L
2971–8503
©
Editura UNArte
Sumar
„Monumentum princeps” și geneze statale medievale în Europa răsăriteană
Răzvan Theodorescu → 2
„Rien de nouveau rue de Varenne…”
Cristian‑Robert Velescu → 24
„Supraviețuirile” lui Aby Warburg
Ruxandra Demetrescu → 44
Adorația ca ideal estetic
Luigi Bambulea → 60
Fundamentele filosofice ale artei la Kandinsky și Klee
Dragoș Grusea → 74
Despre pictură în Fenomenologia percepției
Remus Breazu → 94
Vechea și noua estetică
Cornel‑Florin Moraru → 110
„Etica și estetica sunt unul și același lucru.”
Constantin Aslam → 136
Expoziţii de artă din România
09.2021–02.2022
Cristina Cojocaru → 162