Sculpture
Since 1865

Since 1865, the Sculpture Department of UNArte has inspired and contributed to the shaping of creative education in Romania. A place rich in history, located in the centre of Bucharest, it is closely associated with the names of many of the country’s most significant artists and sculptors. The Chair of Sculpture is among the earliest structures of the Bucharest School of Belle Arte and owes its establishment to the sculptor of German origin Karl Storck, who was granted Romanian citizenship in order to be appointed to lead this new specialisation. Over time, a long line of renowned sculptors—among them Ion Georgescu (1887–1898), Dimitrie Paciurea (1873–1932), Cornel Medrea (1888–1964), Ion Jalea (1887–1982), Oscar Han (1891–1976), and Ion Lucian Murnu (1941–1976)—have taught at this Chair, preserving and perpetuating the tradition of the Bucharest School of Sculpture. From this community of creators, thinkers, and pioneers emerged Constantin Brâncuși, who carried the tradition of Romanian sculpture beyond the country’s borders.
Professional training within the Sculpture Department follows two major coordinates: the study of the human body and volumetric plastic composition, both supported by the assimilation of techniques and technologies specific to sculptural language, practised within the Department’s studios.
The study of the human body is based on observation, analysis, and an understanding of the complexity of human architecture. It provides students with a solid foundation for interpreting volumes and developing compositions. Creativity and the diversity of plastic approaches to compositional subjects are actively encouraged by the teaching staff, while analytical curricula, assignments, and the duration of specialised courses are adapted according to students’ level of preparation and the quality of their artistic output. The Department’s activity is dynamic and continuously renewed, attracting students through a wide range of initiatives that include exhibitions, workshops, demonstrations, study trips, and meetings with artists and professionals in the field.
Study Programmes
Enrollment Numbers
Regulations
Timetables
Academic Calendar
Discipline
Licență – Sculptură
Licență I
STUDIUL DESENULUI
Cursul urmărește însușirea principiilor de bază ale disciplinei, familiarizarea cu regulile și metodele de lucru, corectarea deficientelor de observație și execuție, precum și evoluția performanțelor studenților către un anumit nivel de profesionalism în abordarea și realizarea temelor de atelier. Aceste teme au în vedere exercițiul observației atente a paginației, proporționării și mișcării volumelor transpuse bidimensional. Sunt exersate diverse tipuri de linii urmărindu-se calitatea acestora în funcție de subiectul studiat, calități volumetrice ale valorației în cadrul temelor de studiu după corpuri geometrice, studiu de portret, studiu după fragmente ale corpului uman în diverse posturi.
STUDIUL FORMEI – MODELAJ
Cursul urmărește familiarizarea cu principiile de bază ale reprezentării tridimensionale, însușirea metodelor de lucru pentru construcția unui volum prin modelare în lut. Un rol esențial îl are însușirea individuală a conceperii și execuției structurilor pe care se construiesc diversele tipuri de modelaj, armăturile pentru personaj ronde-bosse, portret, relief, precum și asimilarea instrumentarului specific. Temele studiu portret mărime naturală, studiu ronde-bosse după corpul uman în diverse posturi, cu dimensiune redusă, studiu după gipsuri antice au în vedere exercițiul construcției pornind de la structurarea și proporționarea corectă a volumului general până la observația atentă a detaliilor ansamblului.
STUDIUL COMPOZIȚIEI
Familiarizarea cu bazele compoziției, prezentarea sistematică a noțiunilor elementare ale disciplinei, definirea volumului sculptural, ritmul formelor, alternanța între plin și gol, concav și convex. Noțiuni aplicative au în vedere elaborarea și evoluția structurilor compoziționale, elemente de tehnici și tehnologii de transpunere sculpturală, compoziție figurativă și nonfigurativă, ready-made, îmbinarea creativă și compozițională a elementelor anatomice, figurative cu forme geometrice. Temele propuse în cadrul disciplinei cuprind schițe de observație după subiecte vegetale, organice, minerale etc, precum și documentare în muzee, teme abordând diverse subiecte personale sau subiecte mitologice.
TEHNICI ȘI TEHNOLOGII SPECIFICE LIMBAJULUI SCULPTURAL
Pornind de la primele cursuri de modelaj și compoziție studenții deprind primele noțiuni de tehnici și tehnologii specifice limbajului sculptural. Formarea armăturilor pentru portret și figura întreagă ale armăturilor pentru compoziția ronde bosse și relief, instrumentele folosite la modelaj și pentru turnarea în ipsos constituie primii pași spre transpunerea lucrărilor într-un material intermediar. Formarea negativelor și a sticlurilor pentru transpunerea în ipsos și teracotă odată ce sunt corect însușite le oferă studenților, pe lângă transpunerea imediată, și posibilitatea experimentării cu alte materiale derivate din tehnologia ipsosului cum ar fi stuc, ciment, turnarea în diverse materiale plastice/rășini etc.
Licență II
STUDIUL DESENULUI PENTRU SCULPTURĂ
Cursul urmărește exercițiul și asimilarea aprofundată a desenului căutând extinderea capacităților profesionale ale studenților în utilizarea creativă a metodelor specifice de lucru. Scopul este crearea și dezvoltarea capacităților de analiză și sinteza desenului sculptural. Temele – studiu după corpul uman și materiale didactice de un nivel mai complex care permit o sintetizare a cunoștințelor și abilităților dobândite – sunt axate pe exercițiul reprezentării bidimensionale a volumetriei sculpturale printr-o varietate de metode de lucru specifice. O componentă importantă a cursului o reprezintă analiza și exemplificarea pe diverse tipuri de desene de sculptori, din diverse perioade ale istoriei artei, ori tipologii stilistice.
STUDIUL FORMEI – MODELAJ
Disciplina urmărește cu prioritate dezvoltarea capacităților de construcție, analiza și sinteza volumului studiat, dublată de însușirea diverselor modalități de expresivizare plastică a modelajului în funcție de tipologia lui, cu exemplificări artistice de tip clasic sau contemporan. Temele – precum studiu după corpul uman, studiu după ghipsuri antice cu o complexitate sporită, studiu de portret supradimensionat – au în vedere exercițiul reprezentării tridimensionale a volumelor în compoziții, punând în evidență calitățile diverselor tipuri de modelaj. Disciplina face apel la cunoștințele de anatomie artistică, de construcție și perspectivă volumetrică și dezvoltă capacitatea fiecăruia de a analiza etapele intermediare și calitatea lucrărilor finalizate.
COMPOZIȚIE PENTRU SCULPTURĂ
Disciplina urmărește, în paralel cu dezvoltarea capacităților și abilităților de lucru cu materiale diverse, însușirea modalităților de exploatare și interpretare plastică a temei și tehnologiei de transpunere a acesteia; studenții sunt sistematic încurajați să elaboreze și să aplice soluții personalizate în contextul procesului de realizare a temelor de compoziție. Temele de atelier se bazează pe exercițiul reprezentării tridimensionale folosind procese cognitive, materiale, structuri și texturi diverse. Explorarea plastică a calităților tipologiei de materiale folosite este o necesitate, iar documentarea personală este esențială pentru acest nivel al pregătirii profesionale. Temele exersate sunt reinterpretarea unui subiect antic și identificarea unui discurs autoreferențial.
TEHNICI ȘI TEHNOLOGII SPECIFICE LIMBAJULUI SCULPTURAL
Cursul urmărește fundamentarea și dezvoltarea abilităților tehnice și artistice ale cioplitului pietrei, lemnului și transpunerea în materiale neconvenționale. Învățarea tehnicii cioplitului presupune înțelegerea compoziției formei specifice transpuse în piatră, înțelegerea expresiei materialelor folosite – piatra, marmura – și a modului în care ele, prin structura specifică, influențează ideea propusă. Cursul oferă informații asupra instrumentarului tehnologic specific fiecărei etape și tipologii de materiale, precum și învățarea tehnicii de degroșare, prelucrare și de finisare a formelor transpuse.
PRACTICĂ DE SPECIALITATE
Disciplina este structurată ca un proces cognitiv și o abordare de tip interdisciplinar a cursurilor teoretice și practice din aria curriculară a studenților, în special desen, modelaj, compoziție, anatomie, istoria artei, tehnici și tehnologii de transpunere. Disciplina urmărește să structureze și să dezvolte abilitățile intelectuale și tehnice, într-un proces complex și creativ care parcurge sistematic etapele transpunerii sculpturale, plecând de la idee și concept la o lucrare finită. Parcurgând documentarea extinsă asupra temei este dezvoltat un concept lucrativ, care va fi transpus într-o serie de schițe, în desen și tridimensional, în machete de mici dimensiuni, dezvoltate apoi în lucrări sau ansambluri la scară extinsă.
INCURSIUNI VOLUMETRICE ÎN SPAȚIUL PUBLIC
Disciplina stabilește direcțiile de relaționare a creatorului cu spațiul pentru care se execută sau se așază sculptura. Studierea compoziției relaționate cu spațiul public este esențială pentru procesul cognitiv și formativ al viitorului profesionist în domeniu; calitatea formulei plastice propuse este determinată de toate celelalte discipline de studiu, teoretice ori practice, care formează fundamentul pe care abilitățile creative, expresiv-plastice și originale se pot manifesta la justa lor valoare. Sunt discutate etapele construirii acestei relații adaptând teoriile și tehnicile compoziției la spațiul dat. Exercițiul cognitiv al disciplinei este definit de observație, proporționare și de echilibrarea volumelor în contextul relației cu spațiul public.
Licență III
FORMĂ ȘI EXPRESIE ÎN DESENUL SCULPTURAL
Cursul urmărește asimilarea aprofundată a desenului sculptural bazat pe dezvoltarea capacității de sinteză și interpretare personală asupra subiectului. Axat pe dezvoltarea puterii de observație, cercetarea diferitelor modalități de exprimare plastică, se urmărește o extindere a cercetării individuale și a dezvoltării propriului limbaj plastic, sunt exploatate sistematic direcțiile individuale de percepție, interpretare și sinteză a temelor abordate determinante pentru înțelegerea volumetriei. Temele propuse sunt ghipsuri clasice de mari dimensiuni, racursiuri sau studii corelate temelor de licență.
STUDIUL VOLUMULUI
Disciplina urmărește maximizarea evoluției capacităților de lucru cu materialul și extinderea tipologiei modalităților de exploatare plastică ale acestuia. Studenții sunt încurajați să diversifice și să aplice creativ soluții personale de construcție, analiza și sinteza asupra volumului modelajului sculptural. Temele au în vedere exercițiul reprezentării tridimensionale a volumelor în compoziții complexe, adaptate intențiilor creative propuse pentru lucrarea de diplomă. Temele propuse pornesc de la studiu ronde-bosse după corpul uman – mărime reală, studiu după materiale didactice complexe, studiu după teme liber alese în contextul propunerilor personale pentru lucrarea de licență.
COMPOZIŢIE – CONCEPT ȘI TRANSPUNERE ÎN SCULPTURĂ
Disciplina favorizează sistematic dezvoltarea capacităților de sinteză și interpretarea personală, creativă și originală asupra subiectelor și temelor abordate. Crearea unui sistem de documentare, concepere a ideii, aprofundare și reprezentare plastică tridimensională.
Se urmărește diversificarea și fundamentarea de ordin conceptual și plastic, expresiv a modalităților de abordare a temelor personale; pe baza abilităților și capacităților tehnice, tehnologice și intelectuale, artistice dobândite în anii anteriori de studiu asupra disciplinei, sunt explorate diverse variante compoziționale în acord cu proiectul de licență.
TEHNICI ȘI TEHNOLOGII SPECIFICE LIMBAJULUI SCULPTURAL
Cursul urmărește, pe lângă dezvoltarea abilităților tehnice și artistice, și însușirea tehnologiei de turnare în bronz/metal. Sunt realizate exerciții și workshopuri pentru experimentarea turnării metalului, dar și abordări cazuale și experimentale de turnare în aluminiu, plumb etc. a unei sculpturi cu precădere tehnicile de turnare prin metodă la ceară pierdută sau la pământ. Se urmărește asimilarea studiul etapelor de transpunere, instrumentarul tehnologic specific fiecărei etape de lucru și tehnici specifice de expresivizare a formei finale: sudare, cizelare, patină etc. Studenții transpun cel puțin o lucrare în metal folosind unul dintre procedeele enunțate, mai ales cel referitor la ceară pierdută.
INCURSIUNI VOLUMETRICE ÎN SPAȚIUL PUBLIC
Disciplina aprofundează și analizează problematicile de compoziție și construcție a formei relaționate spațiului public. Spațiul public și mesajul transmis determină adaptarea compoziției propuse. În acest caz propunerile plastice sunt condiționate și evoluează în funcție de calitatea și nivelul de abilități dezvoltate către student, în cadrul disciplinelor de atelier. Extrem de importante, în această disciplină, sunt etapele de realizare, documentarea, desenul sau schița, modelajul în lut și transpunerea în material definitiv, de regulă pe baza tehnicilor și tehnologiilor de transpunere însușite, proiectarea lucrărilor digital sau realizând machete pentru expunerea în spațiu public.
PROIECTUL DE LICENȚĂ – CERCETARE ȘI DOCUMENTARE
Cercetarea și documentarea lucrării de licență structurează și derulează în mod individual, original și creativ abilitățile intelectuale și tehnice, de specialitate, în procesul complex premergător etapelor transpunerii proiectului de licență. Dezvoltă capacitatea de cercetare, sistematizare și aprofundare a unui subiect sau a unei idei și folosirea sa în concretizarea unui concept coerent care să poată fi exprimat plastic, transpus concret, volumetric. Exercițiul documentării teoretice sau pornind de la arii interdisciplinare este important în definirea caracterului personal al demersului plastic. Studenții sunt încurajați să includă în acest demers maximum de creativitate și originalitate pe care îl posedă.
ELABORAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ
Elaborarea lucrării de licență constă în transpunerea ideilor și proiectelor cercetate, în volum de regulă, prin intermediul tehnicilor și tehnologiilor de transpunere în material definitiv. Este un vector care indică nivelul și calitatea abilităților profesionale dezvoltate de student în cadrul disciplinelor de specialitate. Caracterul formativ al disciplinei le dezvoltă studenților un simț acut al observației și echilibrului, capacității de autoevaluare a abilităților și a nivelului de înțelegere și aprofundare a conceptelor, atât în raport cu ceilalți colegi, cât mai ales cu marile exemple din istoria artei. Se încurajează concretizarea unor proiecte interdisciplinare, în colaborare cu instituții similare ori domenii conexe.
Master – Sculptură
Master I
CONCEPTE COMPOZIȚIONALE ÎN SCULPTURĂ
Cursul urmărește asimilarea și utilizarea coerentă a limbajului plastic specific compoziției sculpturale în procesul creației artistice, în contextul intersecției tehnicilor tradiționale și al celei contemporane. Stabilește un raport coerent între obiect și ideea care-l generează, creând astfel un cadru rațional amprentei personale, și înlesnește operarea cu un ansamblu de concepte necesare proiectării și dezvoltării propriului proiect plastic. Unul dintre obiective îl constituie analiza corectă a relației dintre idee, concept și reprezentarea plastică a acestuia stimulând gândirea analitică prin evaluarea corectă a temei propuse, prin urmărirea corectă a etapelor de structurare a elaborării ideii propriu-zise.
EXPLORĂRI CREATIVE ÎN DESENUL SCULPTURAL
Cursul urmărește perfecționarea utilizării gramaticii plastice specifice desenului sculptural în procesul creației artistice. Are ca scop înnoirea gramaticii plastice prin diverse strategii de creație, găsirea unor noi expresii și dezvoltarea capacității de exprimare coerentă și logica în termenii limbajului plastic specific desenului. Dezvoltarea capacității de abstractizare, sintetizare și esențializare, generarea unor semne plastice care să conțină mesajul dorit.
PRACTICĂ ARTISTICĂ
Disciplina stabilește abordarea personală a demersurilor compoziționale și determină, pe lângă noțiunile de compoziție plastică, și pe cele de expresie plastică și mesaj personal. Hotărăște corelarea acestor elemente într-o sinteză de exprimare coerentă din punct de vedere vizual și personal.
Are ca scop asimilarea noțiunilor de bază referitoare la concept, la expresie, la proporții și tehnici utilizate și urmărește consolidarea și diversificarea abilităților și deprinderilor practice ale studenților masteranzi.
DEZVOLTAREA PROIECTULUI MASTERAL
Disciplina înlesnește operarea cu previziunea evolutivă a proiectului, analiza etapelor proiectului, raportarea la documentarea aleasă și selectarea unor traiectorii clare de documentare.
Dezvoltă operarea cu un ansamblu de concepte necesare proiectării și elaborării lucrării propriului proiect plastic care implică analiza temei-cadru sau analiza relațiilor dintre subiectele uzuale, generale și viziunea personală asupra acestora. Analizează, dezvoltă și diversifică metodele și procedeele de lucru, având ca reper experiența sculptorilor contemporani sau din alte perioade ale istoriei artei ce pot furniza informații de limbaj plastic, asemănătoare.
TEHNICI DIGITALE 3D PENTRU SCULPTURĂ
Cursul urmărește înțelegerea și cunoașterea tehnicilor de modelare pe care tehnologia digitală le oferă în sfera creației artistice și asimilarea elementelor de vocabular prin care putem traduce operațiuni de modelare, texturare, randare specifice unei teme date. Interfață și noțiuni de bază în programul Blender. Clarificarea elementelor de vocabular tehnic (Vertex, pixel, gizmo, poligon etc). Structura meniurilor și a mediilor de lucru (mod de editare, mod obiect, mod texturare etc). Dezvoltarea capacității de a argumenta o alegere tehnică în vederea obținerii unui rezultat artistic specific.
Master II
CONCEPTE COMPOZIȚIONALE ÎN SCULPTURĂ
Cursul urmărește asimilarea și utilizarea coerentă a limbajului plastic specific compoziției sculpturale în procesul creației artistice, în contextul intersecției tehnicilor tradiționale și al celei contemporane. Stabilește un raport coerent între obiect și ideea care-l generează, creând astfel un cadru rațional amprentei personale și înlesnește operarea cu un ansamblu de concepte necesare proiectării și dezvoltării propriului proiect plastic. Dezvoltă capacitatea, utilizării coerente a limbajului plastic specific sculpturii și concretizarea ideii într-un produs finit având un anumit standard estetic. Urmărește analiza corectă a relației dintre idee, concept și reprezentarea plastică a acestuia.
EXPLORĂRI CREATIVE ÎN DESENUL SCULPTURAL
Cursul urmărește perfecționarea utilizării gramaticii plastice specifice desenului sculptural în procesul creației artistice. Are ca scop înnoirea gramaticii plastice prin diverse strategii de creație, găsirea unor noi expresii și dezvoltarea capacității de exprimare coerentă și logica în termenii limbajului plastic specific desenului. Dezvoltarea capacității de abstractizare, sintetizare și esențializare, generarea unor semne plastice care să conțină mesajul dorit. Identificarea și dezvoltarea unui limbaj plastic personal/domeniu de interes care să genereze o bază solid argumentată pentru evoluția demersului personal.
DEZVOLTAREA PROIECTULUI MASTERAL
Disciplina înlesnește operarea cu previziunea evolutivă a proiectului, analiza etapelor proiectului, raportarea la documentarea aleasă și selectarea unor traiectorii clare de documentare.
Dezvoltă operarea cu un ansamblu de concepte necesare proiectării și dezvoltării lucrării propriului proiect plastic care implică analiza temei-cadru sau analiza relațiilor dintre subiectele uzuale, generale și viziunea personală asupra acestora. Analizează, dezvoltă și diversifică metodele și procedeele de lucru având ca reper experiența sculptorilor contemporani sau din alte perioade ale istoriei artei ce pot furniza informații de limbaj plastic, asemănătoare.
LUCRAREA DE DISERTAȚIE
Disciplina formulează și abordează necesitățile reale individuale de a concretiza atât la nivel teoretic, cât și practic proiectul masteral. Se va pune accent pe analiza etapelor parcurse în cei doi ani ai programului de studii, cercetarea și elaborarea conceptului, investigarea conținutului ideatic și cognitiv dublate de transpunerea concretă, precum și pe prezentarea producției artistice. Lucrarea de disertație reclamă o abordare de artist profesionist cu înalte standarde calitative.
TEHNICI DIGITALE 3D PENTRU SCULPTURĂ
Înțelegerea și folosirea conceptelor principale legate de mediul 3D, vocabularul specific.
Însușirea principalelor moduri de modelare, desfășurarea suprafețelor în plan 2D, construirea de materiale, compoziție și render final. Importarea imaginilor de referință în Blender / orthographic views (Front, Side, Top). Unități de măsură corecte. Noțiuni despre limitele legate de numărul de poligoane și dimensiunile texturilor.









