Paso Doble, 4-14 octombrie 2024
Alexandra Sîrbu și Cristina Bejan (Licurici), actualmente studente în anul II Master la același departament, au fost laureate a Premiului Departamentului de Artă Murală la Gala absolvenților din anul 2023. Ambele au în comun pasiunea pentru pictura de dimensiuni mari, realizând ample și îndraznețe compoziții ce se remarcă deopotrivă prin originalitate cât și prin forța execuției.
Dacă în lucrările Cristinei Bejan întâlnim game cromatice restrânse, bine temperate, aproape monocrome, în cazul Alexandrei Sîrbu cromatica este exuberantă, predominând culorile vii, hipercalorice ce sunt dispuse pe suprafața pânzei prin tușe dezinvolte, pline de nerv.
Dincolo de plăcerea de a picta, expozantele se fac remarcate printr-un discurs vizual personal, imaginând compoziții îndrăznețe în care personajele ce populează lucrările sunt tratate diferențiat la fiecare dintre cele două autoare.
Personajele Cristinei Bejan sunt statice, le întâlnim în poziție verticală sau plutind pe orizontală, ca într-un acvariu, inspirând privitorului o liniște aparte dar care este “tulburată” de simboluri erotice presărate de autoare într-un joc ludic, de-a v-ați ascunselea pe care aceasta îl propune privitorului.
La polul opus, stau personajele alungite realizate de Alexandra Sîrbu, ce iau în posesie toată suprafața lucrării, asigurând o dinamică bine orchestrată a suprafețelor. Corpurile personajelor șerpuiesc, la propriu, spre marginea cadrului pictural luând, în cele mai multe cazuri, forma unei rame în interiorul căreia personajele lasă să se întrevadă un peisaj ce oscilează între paradisiac și apocaliptic.
În pofida forței vizuale degajate de ficare dintre lucrările celor două autoare, aceste nu se eclipsează, anulează sau concurează în vreun fel, ba dimpotrivă, putem constata că ele se potențează și se pun în valoare reciproc, dezvăluind două personalități artistice bine conturate stilistic având fiecare o direcție personală bine amprentată.
Prof. univ.dr. Cosmin Paulescu