Licențe Arte Textile – Design Textil 2024
Vernisajul are loc Joi, 20 Iunie 2024, orele 18:00, în prezența dnei conf. univ. dr. Dorina Horătău – profesor coordonator al lucrărilor de licență UNARTE, Director al Departamentului și a dlui Constantin Hostiuc – istoric și critic de artă, cercetător dr. UAUIM.
Sunt prezentate publicului larg lucrări de finalizare a studiilor în care se pune accentul pe pe creativitate, investigare, interpretare și contribuție personală originală.
Explorând subiecte care definesc personalitatea studenților autori și modul în care au ales să se exprime în mediul textil, ansamblul expozițional aduce în prim-plan cumulul de competențe dobândite pe parcursul celor trei ani de studii la specializarea Imprimerie din cadrul Departamentului Arte Textile – Design Textil a Facultății de Arte Decorative și Design al Universității Naționale de Arte, București.
Studenți participanți: Rahela Alexandru, Cristina Gabriela Anghel, Aurel Anton Braharu, Casandra Lucia Breslașu, Andreea Alexandra Chiran, Esther Carina Lupu, Annamaria Alexandra Radu, Alin Sârbu, Cristina Turcu, Cătălina Zota
Expoziția Licențe Arte Textile – Design Textil 2024 este deschisă în perioada 20.06 – 04.07.2024 și poate fi vizitată de Luni până Vineri, între orele 10:00 – 16:00.
Galeria de imagini realizată cu această ocazie va putea fi vizionată pe site-ul Universității Naționale de Arte, București https://unarte.org/, precum și pe pagina FB a Departamentului Arte Textile – Design Textil.