Misiune

Misiune

UNArte este o universitate centrată pe educație și cercetare artistică și științifică. În spiritul acestei viziuni, universitatea își asumă, cu deplină responsabilitate, misiunea de a genera și de a transfera cunoaștere către societate și, în același timp:

  • susține învățământul universitar și postuniversitar modern, corespunzător standardelor naționale și internaționale;
  • pregătește postuniversitar toți specialiștii din domeniu, prin programe specifice: cursuri postuniversitare, cursuri și stagii de specializare și perfecționare;
  • formează, dezvoltă, tezaurizează și difuzează valorile artei, spiritualității, culturii și civilizației românești și universale;
  • promovează libera exprimare, gândirea critică și înnoirea cunoașterii și a mijloacelor de expresie artistică;
  • procesează și transmite cunoașterea artistică și științifică, organizând activitatea de instruire și cercetare a studenților în domeniile artei și istoriei artei;
  • se raportează la standarde internaționale în educația și cercetarea artistică;
  • formează artiști și cercetători adaptați exigențelor artei, științei și societății contemporane;
  • promovează inițiative centrate pe dezvoltarea capacităților studenților merituoși și asigură dreptul la educație prin burse, facilități financiare și premii;
  • afirmă identitatea culturii artistice naționale;
  • participă activ la edificarea unității europene;
  • selectează și orientează absolvenții spre domenii de practică, cercetare și carieră didactică, în vederea asigurării inserției profesionale a acestora;
  • susține performanța științifică a membrilor universității la manifestări științifice naționale și internaționale;
  • apără și promovează drepturile și libertățile fundamentale ale membrilor comunității universitare.