Universitatea Națională de Arte București

Caută
Close this search box.

Departamentul Artă Murală a fost înfiinţat în cadrul Facultăţii de Arte Decorative, prin reforma învăţământului din anii 1948-1950, având încă de la început misiunea de a pregăti specialişti în tehnici tradiţionale de ambientare, care să proiecteze şi să transpună in situ lucrări de pictură murală, sgraffito, mozaic, capabili să activeze în învăţământul artistic mediu sau superior. Programul de studiu actual vizează pregătirea studenţilor în Artă în Spaţiul Public pe specific mural-ambiental de Site Specific Art, cu caracter laic sau religios, în tehnici tradiţionale sau New Media, precum şi iniţierea în sistemele de proiectare clasice sau moderne.

Tradiţia artei decorative româneşti, îmbinată cu experimentul şi conceptele novatoare actuale generate de New Media, de noile tehnologii şi materiale, stă la baza unor studii, proiecte și lucrări in situ semnate de studenţi, masteranzi, doctoranzi şi profesori din cadrul Facultăţii de Arte Decorative şi Design a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Scopul cursurilor Departamentului Artă Murală şi Studii Masterale, care includ cursuri de Artă în Spaţiul Public, este de a forma artişti vizuali capabili să elaboreze şi să realizeze proiecte de Artă Urbană contemporană.

În momentul de faţă există în România un potenţial creativ încă neexploatat în ecuaţia existenţei artelor vizuale în oraş. Suntem cu toţii conştienţi de spectacolul seducător al noilor materiale / tehnologii / forme artistice integrate Artei Urbane, ceea ce obligă sistemul educaţional artistic la diversificarea ofertei de studiu, specifică Departamentului Artă Murală tradiţională, către cunoaşterea şi însuşirea noilor forme de Artă în Spaţiul Public deja cu o istorie consistentă în arealul lumii artelor vizuale contemporane.

Concursul de Creație Fundația IACOB Art Prize 2024.

În perioada 12 februrarie – 11 martie 2024 Fundația IACOB lansează în parteneriat cu Universitățile de Artă din România un concurs de creație adresat studenților de la Grafică și Designcu premiu în valoare de 1000 Euro

EXPOZIȚIA CERCETĂRII DOCTORALE / 2023

10.01 – 21.01.2024 la UNAgaleria, (Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29, sect.1, București), Miercuri- duminică,, între orele 10: 00 – 18: 00, intrarea gratuită.

EuroFabrique Cluj

Universitatea Națională de Arte, București este una dintre cele 5 instituții de învățământ artistic din România care a participat, alături de partenerii ei din Franța (ESADHaR – Le Havre Rouen, ESAD – Grenoble) și Letonia (AAL din Riga), în cadrul proiectului “EuroFabrique Cluj”, desfășurat între 5 și 10 decembrie 2023 la Cluj Napoca.

USA Visa Facilitation Program

USA Visa Facilitation Program este un serviciu disponibil cadrelor didactice universitare (și membrilor de familie ai acestora – soț/soție și copii), asigurat de Consiliul Național al Rectorilor în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, prin care se oferă exclusiv programări prioritare pentru interviul de acordare a vizelor de tip B1/B2 pentru SUA (călătorii în scop de afaceri/călătorii în scop turistic).

UniFEST 2023

Uniunea Studenților din România (USR) organizează în perioada 3-13 noiembrie 2023 proiectul UniFEST, cel mai mare festival studențesc din România.

ECOPERFORMANCE – Maura Baiocchi (Brazilia / Italia)

Vineri, 20.10.2023 – Sala Amfiteatru UNArte (Bucuresti, Str. Griviței 28) – ora 11:00

Schimbarea începe cu tine! Completează chestionarul EUROSTUDENT 8!

Ești student la cursuri de licență sau masterat? Vrem feedback-ul tău! Participă la cercetarea Eurostudent de la nivel european și contribuie la înțelegerea nevoilor studenților!

Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu invitat la Radio România Cultural

Vineri, 18 noiembrie 2022, în cadrul emisiunii “Izvoare de Filosofie”, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online.

START- Expoziția studenților Anului III – Artă Murală

6.10- 20.10 – București, Galeria UNArte

ICR lansează apelul la candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi“ 2023

Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi“ care se vor desfășura în 2023. În cadrul acestui program, doi artiști plastici/artiști vizuali români vor primi câte o bursă, sub forma unui stagiu de trei luni la Cité internationale des arts din Paris. Perioadele de desfășurare a burselor sunt mai-iulie 2023, respectiv noiembrie 2023-ianuarie 2024. Artiștii interesați sunt invitați să depună dosarele de candidatură până pe 25 august 2022 la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.

Vino să descoperi SCENOGRAFIA, UNArte!

Expoziţie de artă scenografică, care cuprinde proiecte și lucrări scenografice, atât de film, teatru,, eveniment, papusi, cât și lucrări de scenografie digitală, ale studenţilor (licență și master), din cadrul departamentului de Scenografie și Eveniment artistic, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti (UNAB/UNArte).

Universitatea Naţională de Arte Bucureşti se alătură campaniei „Anuarul universităților de top din România”, inițiată de eJobs și JobRadar24.

Universitatea Naţională de Arte Bucureşti a decis să se alăture campaniei și să facă parte din anuarul universităților de top din țară.

Burse: Stagii de cercetare – Deadline: 2.05.2022

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) are și anul acesta o ofertă atractivă de burse de cercetare în Germania pentru doctoranzi, tineri cercetători (postdoc) și cadre didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior și cercetare din Român

BuzzCamp27

Pe 10 martie 2022, de la ora 10.30, pe platforma Zoom. Ești la început de drum în cariera ta și vrei să afli cum să dai startul creșterii tale profesionale și cum să ajungi la acel mult dorit internship sau job în compania competitivă țintită de tine? Ai vrea să îți pui în valoare abilitățile de leadership și să înveți cum să ieși în evidență? Hai la BuzzCamp27 pentru a-ți răspunde la aceste întrebări.

American Councils for International Education anunță deschiderea aplicațiilor pentru Kennedy Academy for Students

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională, invită studenții români cu vârsta cuprinsă între 18-27 de ani la a treia ediție a Kennedy Academy for Students. Kennedy Academy este structurat în jurul subiectelor de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 08-12 Decembrie 2021 în București.

Comunicat: UMFCD și UNARTE, în sprijinul micilor pacienți din clinicile de pediatrie

Campania „Împreună pentru sănătatea copiilor” debutează la I.C.Fundeni. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, prin Fundația “ Împreună pentru Educație și Sănătate”, și-a propus să dezvolte o serie de proiecte caritabile dedicate micilor pacienți , proiecte ce vor fi incluse într-o amplă campanie de modernizare a clinicilor universitare de pediatrie – „Împreună pentru sănătatea copiilor”.

Open call: #AlegeAsumat

În perioada 17 mai – 17 iunie 2021 igloo lansează un concurs de design urban cu premii în valoare de 6000 Euro. Primii 100 de participanți care își înscriu proiectele primesc automat cartea “Orașul fericit”. Competiția se desfășoară cu sprijinul BAT România.

Comunicat 26.04.2021

Ca reacție la prezentarea denaturată în presa națională a situației generate de modificările aduse Regulamentului privind activitatea profesională a studenților UNArte 2021–2022, Universitatea Națională de Arte București își rezervă dreptul de a reacționa pe toate căile legale împotriva instituțiilor de presă care au publicat articole care distorsionează realitatea, urmăresc senzaționalul și transmit publicului informații tendențioase, neadevărate și neverificate, informații ce aduc atingere gravă imaginii universității.

COMUNICAT 19.04.2021

Având în vedere tensiunile create pe rețelele de socializare și în comunitatea culturală, referitor la modificarea Contractului de studiu și a Regulamentului de activitate al studenților, Universitatea Națională de Arte din București face următoarele precizări:

Se deschide amfiteatrul din Str. Griviței 28 ca sală de lectură a bibliotecii universității

Programul stabilit: Luni-Joi, orele 13.00-21.00; Vineri-Sâmbătă, orele 11.00-19.00

ANUNȚ SELECȚIE ERASMUS / Semestrul I 2021-2022

ÎN PERIOADA  15 – 26 martie 2021 VA AVEA LOC DEPUNEREA DOSARELOR PENTRU SELECȚIA 2021 (MOBILITĂȚI DE STUDII ȘI PRACTICĂ ÎN SEMESTRUL  I AL ANULUI UNIVERSITAR 2021-2022.  DEPUNEREA DOSARELOR SE VA FACE LA BIROUL ERASMUS (INCINTA FADD, LANGĂ AMFITEATRU) 

Conferința Națională de Istoria Artei a Studenților ITA Mix, ediția a 8-a

Vă invităm la Conferința Națională de Istoria Artei a Studenților ITA Mix, ediția a 8-a, care va avea loc în data de 21 noiembrie 2019 începând cu ora 10:00. Conferința se adresează studenților și masteranzilor în istoria artei și din domenii conexe și

Expozitia “ARcTic | Save the Blue Planet”, proiect cultural, co-finantat de AFCN, in premiera nationala la Muzeul Antipa

Din 13 noiembrie poti interactiona cu 6 animale grav afectate de poluarea cu plastic si deseuri marine. Vino sa vezi cum o echipa de profesori, actori si student au spalat plastice si deseuri pentru a le recicla creativ.

Arte Laguna Prize

Arte Laguna Prize 15

Inscriere curs optional Arta Digitala 3D, curs realizat de UBISOFT in parteneriat cu Departamentul Scenografie si Eveniment Artistic

Ne bucuram sa va anuntam ca vom incepe cursurile de DIGITAR ART in format online de saptamana aceasta. Tinand cont de situatia actuala, momentan ne vom intalni doar in mediul virtual prin intermediul Google Classroom. Tinem la siguranta voastra si dorim sa facem acomodarea cu lucrul de acasa cat mai usoara, pastrand standardele de pana acum.

Concurs adresat tuturor studenților UNArte

Lucrarea trebuie să fie un omagiu adus lui Rembrandt, la 350 de ani de la moartea sa. Studenții sunt invitați să trimită până la data de 31 MAI pe adresa BKR-PCZ@MINBUZA.NL imagini cu lucrările lor.

Studii de licență

Anul 1

Arta icoanei – curs opțional

Disciplina ARTA ICOANEI are drept scop prezentarea, studierea şi aprofundarea noţiunilor generale privind sistemele iconice în tehnicile tradiţionale. Disciplina îşi propune atât familiarizarea studenţilor cu descifrarea structurii imaginii de tip iconic cât şi cu însuşirea de către aceştia a cunoştinţelor de tehnică şi tehnologie specifice acestui tip de imagine.

Practica de specialitate

În cadrul perioadelor de practică de specialitate studenţii îşi transpun compoziţiile originale în material definitiv. Aceste lucrări amplasate în diferite spaţii publice reprezintă o contribuţie valoroasă a Departamentului Artă Murală la realizarea unui ambient citadin cu reale calităţi estetice şi o dovadă a unui învăţământ universitar artistic permanent.

Prelucrarea digitală a imaginii

Disciplina PRELUCRAREA DIGITALĂ A IMAGINII, pentru specificul secţiei, se bazează pe asocierea unor programe existente (Adobe Photoshop, Adobe Premiere, Corel Draw, Corel Print Office, 3 DMax etc.) cu cerinţele specifice de documentare, fixare asupra conceptelor estetice integrate, proiectare, obţinere de variante, control asupra variilor unghiuri de vedere şi ipostaze de prezentare (colaj digital, animaţie, integrari virtuale, editare şi procesare digitală).

Tehnologii şi tehnici de transpuneri murale

Disciplina TEHNOLOGII ŞI TEHNICI DE TRANSPUNERI MURALE constă în însuşirea cunoştinţelor privind tehnicile tradiţionale specifice artei murale (fresca bizantină şi occidentală, sgrafitto-ul, mozaicul, tempera a secco pe suporturi fixe / mobile etc.).

Compoziţia spaţiului ambiental

Disciplina COMPOZIŢIA SPAŢIULUI AMBIENTAL cuprinde elemente de proiectare necesare elaborării unor rezolvari ambientale bi şi tridimensionale şi exerciţii vizuale de integrare a unor intervenţii plastice în ambientul arhitectural.

Compoziţia spaţiului religios

Disciplina COMPOZIŢIA SPAŢIULUI RELIGIOS urmăreşte studierea şi realizarea principalelor teme iconografice şi rezolvarea compoziţională generală a fiecărei scene iconografice în sine, racordată la liniile de forţă ale compoziţiei de ansamblu: altarul, turla, absidele laterale, naosul, pronaosul şi pridvorul.

Bazele compoziţiei şi analiza limbajului vizual pentru artă murală

Disciplina BAZELE COMPOZIŢIEI ŞI ANALIZA LIMBAJULUI VIZUAL PENTRU ARTĂ MURALĂ conţine noţiuni generale de compoziţie cu aplicativitate în studiul compoziţiei de specialitate.

Tehnici de reprezentare bi şi tridimensională

Disciplina TEHNICI DE REPREZENTARE BI ŞI TRIDIMENSIONALĂ conţine noţiuni referitoare la diferite tehnici şi tehnologii de reprezentare, prin intermediul desenului, necesare în realizarea compoziţiilor specifice artei monumentale.

Tehnologia suporturilor portabile

În cadrul Departamentului Artă Murală, studiul culorii se intersectează cu studiul desenului şi al compoziţiei, integrandu-se cumulului de cunoştinţe al reprezentărilor bi şi tridimensionale necesare modelarii unui proiect de artă, conceput să ambienteze un spaţiu existent.

Compoziţie de specialitate

Disciplina COMPOZIŢIE DE SPECIALITATE are drept scop specializarea în artă murală, ceea ce impune, pe lângă o pregătire teoretică şi practică legată de cunoaşterea tehnicilor specifice, şi o complexă dezvoltare a capacităţilor creatoare ale studenţilor, astfel încât să fie capabili să realizeze compoziţii originale, cu calităţi estetice, viabile în contextul arhitecturii contemporane, atât în tehnicile tradiţionale cât şi cu ajutorul noilor tehnici şi tehnologii specifice artei electronice.

Anul 2

Tehnici de reprezentare bi şi tridimensională

Disciplina TEHNICI DE REPREZENTARE BI ŞI TRIDIMENSIONALE conţine noţiuni referitoare la diferite tehnici şi tehnologii de reprezentare, prin intermediul desenului, necesare în realizarea compoziţiilor specifice artei monumentale.

Tehnologia suporturilor portabile

În cadrul Departamentului Artă Murală, studiul culorii se intersectează cu studiul desenului şi al compoziţiei, integrandu-se cumulului de cunoştinţe al reprezentărilor bi şi tridimensionale necesare modelarii unui proiect de artă, conceput să ambienteze un spaţiu existent.

Marketing – curs opțional

Se vor prezenta etapele care trebuiesc parcurse într-o cercetare de marketing şi într-o planificare strategică de marketing şi deprinderea liniilor generale de elaborare a unui mix de marketing, ţinând cont de cele patru elemente fundamentale ale acestuia (produs, preţ, promovare, plasament). De asemenea, un loc central îl ocupă şi problema lansării pe piaţă a produselor noi, fiind prezentate în acest sens o serie de strategii de promovare şi distribuţie a produselor pe piaţă, prin adoptarea metodelor şi tehnicilor specifice concepţiei în grup a produselor, reclamelor, strategiilor de preţ etc.

Arta icoanei – curs opțional

Disciplina ARTA ICOANEI are drept scop prezentarea, studierea şi aprofundarea noţiunilor generale privind sistemele iconice în tehnicile tradiţionale. Disciplina îşi propune atât familiarizarea studenţilor cu descifrarea structurii imaginii de tip iconic cât şi cu însuşirea de către aceştia a cunoştinţelor de tehnică şi tehnologie specifice acestui tip de imagine.

Practica de specialitate

În cadrul perioadelor de practică de specialitate studenţii îşi transpun compoziţiile originale în material definitiv. Aceste lucrări amplasate în diferite spaţii publice reprezintă o contribuţie valoroasă a Departamentului Artă Murală la realizarea unui ambient citadin cu reale calităţi estetice şi o dovadă a unui învăţământ universitar artistic permanent.

Modalităţi de reprezentare digitală

Disciplina MODALITĂŢI DE REPREZENTARE DIGITALĂ, pentru specificul secţiei, se bazează pe asocierea unor programe existente (Adobe Photoshop, Adobe Premiere, Corel Draw, Corel Print Office, 3 DMax etc.) cu cerinţele specifice de documentare, fixare asupra conceptelor estetice integrate, proiectare, obţinere de variante, control asupra diverselor unghiuri de vedere şi ipostaze de prezentare (colaj digital, animaţie, integrari virtuale, editare şi procesare digitală).

Tehnologii şi tehnici de transpuneri murale

Disciplina TEHNOLOGII ŞI TEHNICI DE TRANSPUNERI MURALE constă în însuşirea cunoştinţelor privind tehnicile tradiţionale specifice artei murale (fresca bizantină şi occidentală, sgrafitto-ul, mozaicul, tempera a secco pe suporturi fixe / mobile etc.).

Compoziţia spaţiului religios

Disciplina COMPOZIŢIA SPAŢIULUI RELIGIOS urmăreşte studierea şi realizarea principalelor teme iconografice şi rezolvarea compoziţională generală a fiecărei scene iconografice în sine, racordată la liniile de forţă ale compoziţiei de ansamblu: altarul, turla, absidele laterale, naosul, pronaosul şi pridvorul.

Compoziţia spaţiului ambiental

Disciplina COMPOZIŢIA SPAŢIULUI AMBIENTAL cuprinde elemente de proiectare necesare elaborării unor rezolvari ambientale bi şi tridimensionale şi exerciţii vizuale de integrare a unor intervenţii plastice în ambientul arhitectural.

Compoziţie de specialitate

Disciplina COMPOZIŢIE DE SPECIALITATE are drept scop specializarea în artă murală, ceea ce impune, pe lângă o pregătire teoretică şi practică legată de cunoaşterea tehnicilor specifice, şi o complexă dezvoltare a capacităţilor creatoare ale studenţilor, astfel încât să fie capabili să realizeze compoziţii originale, cu calităţi estetice, viabile în contextul arhitecturii contemporane, atât în tehnicile tradiţionale cât şi cu ajutorul noilor tehnici şi tehnologii specifice artei electronice.

Anul 3

Tehnici de reprezentare bi şi tridimensionale

Disciplina TEHNICI DE REPREZENTARE BI ŞI TRIDIMENSIONALE conţine noţiuni referitoare la diferite tehnici şi tehnologii de reprezentare, prin intermediul desenului, necesare în realizarea compoziţiilor specifice artei monumentale.

Tehnologia suporturilor portabile

În cadrul Departamentului Artă Murală, studiul culorii se intersectează cu studiul desenului şi al compoziţiei, integrandu-se cumulului de cunoştinţe al reprezentărilor bi şi tridimensionale necesare modelarii unui proiect de artă, conceput să ambienteze un spaţiu existent.

Compoziţie de specialitate

Disciplina COMPOZIŢIE DE SPECIALITATE are drept scop specializarea în artă murală, ceea ce impune, pe lângă o pregătire teoretică şi practică legată de cunoaşterea tehnicilor specifice, şi o complexă dezvoltare a capacităţilor creatoare ale studenţilor, astfel încât să fie capabili să realizeze compoziţii originale, cu calităţi estetice, viabile în contextul arhitecturii contemporane, atât în tehnicile tradiţionale cât şi cu ajutorul noilor tehnici şi tehnologii specifice artei electronice.

Compoziţia spaţiului ambiental

Disciplina COMPOZIŢIA SPAŢIULUI AMBIENTAL cuprinde elemente de proiectare necesare elaborării unor rezolvari ambientale bi şi tridimensionale şi exerciţii vizuale de integrare a unor intervenţii plastice în ambientul arhitectural.

Compoziţia spaţiului religios

Disciplina COMPOZIŢIA SPAŢIULUI RELIGIOS urmăreşte studierea şi realizarea principalelor teme iconografice şi rezolvarea compoziţională generală a fiecărei scene iconografice în sine, racordată la liniile de forţă ale compoziţiei de ansamblu: altarul, turla, absidele laterale, naosul, pronaosul şi pridvorul.

Tehnologii şi tehnici de transpuneri murale

Disciplina TEHNOLOGII ŞI TEHNICI DE TRANSPUNERI MURALE constă în însuşirea cunoştinţelor privind tehnicile tradiţionale specifice artei murale (fresca bizantină şi occidentală, sgrafitto-ul, mozaicul, tempera a secco pe suporturi fixe / mobile etc.).

Metode de reprezentare digitală bi şi tridimensională

Disciplina METODE DE REPREZENTARE DIGITALĂ BI ŞI TRIDIMENSIONALĂ, pentru specificul secţiei, se bazează pe asocierea unor programe existente (Adobe Photoshop, Adobe Premiere, Corel Draw, Corel Print Office, 3 DMax etc.) cu cerinţele specifice de documentare, fixare asupra conceptelor estetice integrate, proiectare, obţinere de variante, control asupra variilor unghiuri de vedere şi ipostaze de prezentare (colaj digital, animaţie, integrari virtuale, editare şi procesare digitală).

 Tendințe în arhitectura contemporană – curs opțional

Disciplina TENDINȚE ÎN ARHITECTURA CONTEMPORANĂ urmăreşte prezentarea unor astfel de opere şi a biografiei celor mai cunoscuţi arhitecți contemporani din ţară şi străinătate, după proiectele cărora s-au realizat edificii expresive. Pentru că spaţiul public urban este de multe ori structurat şi susţinut de opere de artă monumentale, în cadrul cursului sunt prezentaţi şi artişti vizuali care au realizat astfel de lucrări.

Management – curs opțional

Conţinutul cursului prezintă managementul şi organizarea afacerilor, acţiunile necesare instituţiilor pentru realizarea obiectivelor dorite. Cursul cuprinde noţiuni despre planificarea şi organizarea instituţiei, angajarea personalului, a conducătorilor de la diversele nivele decizionale, conducerea şi controlul organizaţiei pentru realizarea un scop. Cursul abordează şi managementul organizaţiilor non-profit. În acest caz se arată importanţa de păstrării motivaţiei activităţii fundaţiilor faţă de donatori. Disciplina urmăreşte cunoaştere si evoluţie a conceptului şi a importanţei aplicarii unui management performant asupra unei societati comerciale sau a unei societati in domeniul sustinerii programelor artistice și de design.

Studii masterale

Anul 1

Artă în spaţiul public

Disciplina ARTĂ ÎN SPAŢIUL PUBLIC reprezintă un capitol esenţial în programa de învăţământ a Departamentului Artă Murală şi se constituie ca obiect de cercetare / creaţie teoretică şi practici artistice, temă de studiu fundamentală în cadrul specializării Artă Murală, Facultatea de Arte Decorative şi Design a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Intervenţia de Artă în Spaţiul Public cu caracter permanent / temporar / efemer joacă un rol important în scenografia citadină prin polisemantica şi multidimensionalitatea conţinută în interfaţa să estetică, educaţională, funcţională, ca parte a mecanismului social-politic-cultural-urban.

Proiect personal – metodologie şi cercetare

Disciplina PROIECT PERSONAL – METODOLOGIE ŞI CERCETARE prezintă metode de cercetare teoretică – documentare, arhivare, analize calitative şi cantitative, observaţie directă, studii de context, studii de caz. Această disciplină se axează pe configurarea unui studiu critic centrat pe o cercetare în care se contextualizează repere definitorii, pentru tema disertaţiei, din istoria artelor vizuale, estetică, din evoluţia genurilor şi practicilor artistice, ştiinţă, tehnologie, comunitate umană (strategii socio-politice, legislative în raport cu intervenţia de Artă în Spaţiul Public).

Dezvoltarea proiectului masteral

DEZVOLTAREA PROIECTULUI MASTERAL implică o viziune prospectivă în care să se evidenţieze etapele necesare în realizarea unui proiect de Artă în Spaţiul Public / Public Art: de la concept, schiţă de idee, schiţă de proiect, proiect. Se vor analiza atât factorii determinanţi în realizarea unei lucrări în situ (funcţiile spaţiului, specificul comunităţii căreia i se adresează, politici administrative, legislaţie, strângere de fonduri), cât şi analiza costurilor implicate (materiale, tehnologie, personal) şi bugetul. Un alt capitol al disciplinei este constituit din materialul vizual de prezentare digitală a unui proiect de Artă în Spaţiul Public ca site specific art place.

Anul 2

Arta urbană în spaţiul contemporan

Disciplina ARTA URBANĂ ÎN SPAŢIUL CONTEMPORAN reprezintă un capitol în programa de învăţământ a Departamentului Artă Murală şi se constituie ca obiect de cercetare / creaţie teoretică şi practici artistice, temă de studiu fundamentală în cadrul specializării Artă Murală. Intervenţia de Artă Contemorană în Spaţiul Urban, cu caracter permanent / temporar / efemer, joacă un rol important în scenografia citadină prin polisemantica şi multidimensionalitatea conţinută în interfaţa să estetică, educaţională, funcţională, ca parte a mecanismului social-politic-cultural-urban.

Proiect personal – metodologie şi cercetare

Disciplina PROIECT PERSONAL – METODOLOGIE ŞI CERCETARE prezintă metode de cercetare teoretică – documentare, arhivare, analize calitative şi cantitative, observaţie directă, studii de context, studii de caz. Această disciplină se axează pe configurarea unui studiu critic centrat pe o cercetare în care se contextualizează repere definitorii, pentru tema disertaţiei, din istoria artelor vizuale, estetică, din evoluţia genurilor şi practicilor artistice, ştiinţă, tehnologie, comunitate umană (strategii socio-politice, legislative în raport cu intervenţia de Artă în Spaţiul Public).

Dezvoltarea proiectului masteral

DEZVOLTAREA PROIECTULUI MASTERAL implică o viziune prospectivă în care să se evidenţieze etapele necesare în realizarea unui proiect de Artă în Spaţiul Public / Public Art: de la concept, schiţă de idee, schiţă de proiect, proiect. Se vor analiza atât factorii determinanţi în realizarea unei lucrări în situ (funcţiile spaţiului, specificul comunităţii căreia i se adresează, politici administrative, legislaţie, strângere de fonduri), cât şi analiza costurilor implicate (materiale, tehnologie, personal) şi bugetul. Un alt capitol al disciplinei este constituit din materialul vizual de prezentare digitală a unui proiect de Artă în Spaţiul Public ca site specific art place.

Lucrarea de disertaţie

Disciplina LUCRAREA DE DISERTAŢIE se constituie în elaborarea unei structuri logice care să articuleze coerent studiile vizuale generale cu cele specifice temei de cercetare, precum şi în corelarea materialului teoretic cu experimentul şi practicile artistice studiate şi experienţa personală de creator.

Cursuri online:

Licență, Anul III

Cursul acesta urmărește evoluția arte cinematografice de la invenția sa în 1895 și pănă in contemporaneitate.

Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com

Licență, Anul I Anul II Anul III

Așa cum reiese din titlu, cursul prezintă detaliat tipologia compozițiilor murale.

Cursul Bazele Compoziției pentru Arta Murală – Compoziție de Specialitate va trata individual fiecare tehnică, implicând pe lângă prezentarea generală, cronologica și ultimele cercetări în domeniu care sunt aplicate decorațiilor murale contemporane.

Cursul este împărțit pe cele  șase semestre ce formează ciclul de licența.

Master, Anul I Anul II

Bizanțul în lecturi moderne, ITA, Master I / CR, Murală, Master II (opțional)

Cursul se desfășoară pe platforma Google Classroom

https://classroom.google.com/u/2/c/NzI3MDE4MDQxMzVa

Prelegerile se vor organiza pe Google Meet

Licență, Anul I Anul II

Curs anul I ITA – Arta românească după 1960 – în perioada aprilie-finalul semestrului II

(valabil si pentru anul II FAP si FADD)

Anul universitar 2019-2020

  1. Scurtă descriere a prelegerilor

Cursul cuprinde referiri la pictura, sculptura, grafica, artele decorative, fotografia, instalaţiile, performance, arta video şi digitală din anii 1960 până către prezent, în România. Vor fi incluşi în prezentări şi artiştii români din diaspora. Între reperele marcante ale deceniilor opt şi nouă ale secolului XX se înscriu şi taberele de sculptură (Măgura, Arcuş, Scânteia-Iaşi, Hobiţa…), ele reprezentând elemente identitare consistente pentru plastica noastră în epocă. Un alt „capitol“ pe care îl considerăm important şi care va beneficia la rândul său de o expunere separată, îl constituie prezenţele româneşti la Bienala de la Veneţia, după 1960.

Licență, Anul I

17 mart. – Pictura Renașterii în Italia, sec. al XV-lea (partea a doua). Au fost avute în vedere creațiile următorilor artiști: Fra Angelico, Benozzo Gozzoli, Masolino da Panicale, Masaccio, Paolo Uccello, Domenico Ghirlandajo, Sandro Botticelli, Andrea Mantegna, Școala ferareză. Pentru această din urmă școală de pictură s-a procedat la o prezentare a ideilor lui Aby Warburg legate de ciclul de fresce din Palatul Schifanoia. S‑a adăugat un suport de curs (16 pagini) și un text suplimentar, în afara bibliografiei obligatorii: Pierre Francastel, Un mister parizian ilustrat de Paolo Uccelo: Miracolul ostiei de la Urbino. Un material ilustrativ complet a fost expediat studenților (cca. 70 imagini).

24 mart. – Pictura Renașterii în Italia, sec. al XVI-lea (Leonardo, Rafael). Studenților le-a fost pusă la dispoziție o înregistrare video a cursului. Un suport de curs a însoțit înregistrarea video (13 pagini). Două texte au fost puse la dispoziția studenților (în afara bibliografiei obligatorii indicate la începutul anului universitar): E. H. Gombrich, „Capetele grotești” (Leonardo) și „Rafael: Madonna della sedia”, în Moștenirea lui Apelles, București, Meridiane, 1981. Un amplu material ilustrativ (reproduceri) a fost pus la dispoziția studenților.

31 mart. –  Pictura școlii venețiene în sec. al XV-lea și al XVI-lea (Antonello da Messina, Vittore Carpaccio, pictorii din familia Bellini: Jacopo, Gentile și Giovanni Bellini, Giorgio di Castelfranco zis Giorgione, Tiziano Vecellio, Jacopo Robusti zis Tintoretto, Paolo Caliari zis Veronese, pictorii din familia Bassano: Francesco, Leandro, Gerolamo).

Studenților le-a fost pusă la dispoziție o înregistrare video a cursului. Un suport de curs a însoțit înregistrarea video (13 pagini). Două texte au fost puse la dispoziția studenților (în afara bibliografiei obligatorii indicate la începutul anului universitar): Salvatore Settis, Giorgione’s Tempest. Interpreting the Hidden Subject, The University of Chicago Press și Victor Ieronim Stoichiță, „Critica de artă la Veneția și dilemele picturalității”, în Secolul de aur al picturii venețiene, București, Meridiane, 1980. Din același volum studenții au fost îndemnați să parcurgă fragmente din corespondența lui Pietro Aretino (scrisori către Tițian). Un amplu material ilustrativ (reproduceri) a fost pus la dispoziția studenților.

Materialul a fost diseminat pe cale digitală. Dosarul cursului a fost pus la dipoziția fiecărui student pe adresa sa e-mail, transmisă de secretariat.

Master, Anul II

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/w/NzM0MjY5ODE1Mzla/t/all

Întinderea acestui domeniu și funcțiile sale actuale sunt aproape nelimitate. Adesea oamenii ajung să definească extrem de restrâns Arta în Spațiul Public în raport cu arhitectura, drept sculpturi, în general permanente, în piețe urbane sau centre citadine. Domeniul Artei în Spațiul Public s-a extins în prezent de la sculptura arhitecturală și arhitectura însăși, monumente, memoriale, statui citadine la o gamă de forme adesea surprinzătoare, incluzând mobilier stradal, sculptură exterioară, graffiti, instalații interacti-ve, proiecții video, performance etc. Sculpturile și instalanțiile pot fi permanente sau temporare. Arta poate răspunde la sau poate incorpora mediul înconjurător. Poate fi amplasată într-o locație întâmplă-toare, poate fi produsă și deținută de o comunitate, cu sau fără patronaj guvernamental sau cu finanțare de la autoritățile locale, sau cu finanțare privată. Poate fi contemporană, chiar de avant-gardă, sau înrădăcinată în moștenirea culturală. În ceea ce privește funcția, din punct de vedere istoric, arta publică este amplasată pentru a atrage atenția unei audiențe largi, menită să ofere o experiență comemorativă edificatoare și să transmită mesaje prin intermediul unui conținut general accesibil. În prezent, arta publică funcționează pentru a construi comunități, a încuraja dialogul, sau pentru a încuraja discuția unor aspecte dificile. Mai practic, ea poate promova recuperarea urbană, atrage investiția sau turismul cultural, adauga valoare terenului, crește uzul spațiilor deschise, umaniza mediul înconjurător. Diversitatea de forme, metode și intenții a proliferat mai ales în decadele recente.

Licență, Anul I Anul II Anul III

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/w/NTc2OTAyOTY0NzJa/t/all

Cursul Compoziția Spațiului Ambiental se adresează studenților Departamentului Artă Murală din anul I, II, III Licență.

Cursul are doua directii, una teoretica si una practica, propunandu-si sa fie un mediator, o punte de legatura si de prim contact, intre artistul vizual si arhitect, intre lucrarea de ambientare si mediul arhitectural.
Din punct de vedere al cunostintelor teoretice mi-am propus urmatoarele :
– Sa se ajunga la insusirea unor cunostinte legate de sistemul de proiectare in arhitectura; desenul conventional si reprezentarea elementelor constitutive ale unei cladiri: planul, sectiuni, fatade, perspective.
– Sa se obtina cunostinte legate de istoria arhitecturii si sa se faca conexiuni cu aceleasi perioade din istoria artelor plastice.
– Sa se cunoasca principiile dupa care se poate interveni pe o cladire si suma de motivatii care determina aceasta necesitate [interventia].
– Sa inlesnesc dialogul intre specialistii care vor participa, impreuna, la alcatuirea unui spatiu public corespunzator unor criterii sociale, estetice, functionale, identitare actuale.”

Licență, Anul II

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/w/NTc2OTAyOTY0NzJa/t/all

Cursul Arta icoanei se adresează studenților Departamentului Artă Murală din anul II.

Se urmărește prezentarea, studierea şi aprofundarea stilului pictural bizantin, a noțiunilor de tehnică ale acestuia păstrate de-a lungul tradiției. Disciplina îşi propune atât familiarizarea studenţilor cu descifrarea structurii imaginii bizantine cât şi cu însuşirea de către
aceştia a cunoştinţelor de tehnică şi tehnologie specifice acestor tipuri de reprezentări religioase. În cadrul cursului se urmărește dezvoltarea capacității de sintetizare, esențializare şi reproducere.
Suportul teoretic este asigurat de elemente de dogmatică, istoria şi teoria artei, pentru a înțelege scopul acestor reprezentări vizuale în raport cu alte tipuri de manifestări din mediul artistic contemporan. De asemenea, se urmărește, pe de o parte, clarificarea semnificației
raporturilor dimensionale și a proporțiilor formelor percepute în canonul bizantin (relații golplin, static-dinamic, formă închisă-formă deschisă, etc), pe de altă parte, clarificarea semnificațiilor cromatice și a simbolurilor așa cum sunt transmise prin intermediul Erminiilor picturii bizantine.

Licență, Anul I

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/w/NTU5MTA4NDA3NTVa/t/all

Cursul Arta icoanei se adresează studenților Departamentului Artă Murală din anul I.

La începutul acestui curs studenții primesc documentație imagistică din diverse perioade de apogeu a picturii bizantine, le sunt prezentate istoric și dogmatic etapele prin care s-a ajuns la acest rezultat stilistic, apoi se pregătesc suporturile portabile: pentru semestrul I lemnul de tei grunduit, etapă realizată în sala de transpuneri a secţiei, pe care vor fi reprezentați Sfinții în formatul portret cu mâini, iar pentru semestrul al II-lea sticla, formată în cuptoarele colegilor de la departamentul Ceramică Sticlă Metal, pe care vor fi realizate icoane inspirate din tradiţia populară românească. În paralel cu pregătirea suportului de lucru se vor pregăti desenele care vor fi ulterior transpuse. Pentru icoana pe lemn se vor urmări etapele tehnicii bizantine începând de la tonurile închise înspre cele deschise, apoi blicuri, iar pentru icoana pe sticlă vor fi urmărite aceleaşi etape în sens invers şi cu desenul în oglindă. La final se prepară vernisul din rășini naturale cu rol protector.

Licență, Anul II

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/w/NTc2OTAyOTY0NzJa/t/all

Cursul Modalităţi de Reprezentare Digitală se adresează studenților Departamentului Artă Murală din anul II.

În urma cursului studenții se familiarizează cu toate detaliile necesare pentru lucrul în programul Adobe Premiere și vor avea posibilitatea de a parcurge lecţiile ce vor aborda toate funcțiile programului menţionat: de la introducerea panourilor, prelucrarea de bază a conținutului audio și video, efectele și procesare grafică, până la crearea completă a filmului, adică a exportării lui. Studenții învață să folosească programul pentru a realiza un scurt film de prezentare a unei activității personale.

Master, Anul I

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/w/NTY2MjMwNDI1NzZa/t/all

Departamentul Artă Murală din Facultății de Arte Decorative şi Design,  Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti,  pregătește în cadrul Studiilor Masterale artişti specialişti capabili să proiecteze şi să realizeze intervenţii de Artă în Spaţiul Public și  asigură printr-un proces educațional interdisciplinar și multimedial complex, relaționat cunoașterii teoretice și a artelor vizuale contemporane locale / globale, calitatea învățământului superior și a cercetării științifice universitare. 

Conceptul educaţional Artă Murală, fundamentat pe tehnici tradiţionale murale, se află într-o continuă şi firească evoluţie către formele de artă contemporană precum: instalație, fațade electronice, obiect multimedia, environment electronic (videomapping), graffiti, lucrări mixt-media de Artă în Spatial Public / Public Art.

Fiecare masterand dezvoltă un proiect artistic personal în cadrul studiilor masterale. Cercetarea teoretică se îmbină cu practica artistică. Proiectele au tematici diverse și dialogul student profesor este unul individual centrat pe tema de proiect a fiecărui student. Profesorul urmărește și îndrumă etapele cercetării modelând capacitatea studentului de a-și dezvolta propriul design de cercetare. Lucrarea teoretică prezinte evoluția proiectului de la cercetare științifică –  documentare teoretică și vizuală din surse de specialitate – la studii de caz, analize cantitative, calitative, comparative și elaborarea proiectului artistic personal. Masterandul studiază domeniul din care face parte tema aleasă, forma de artă, tehnicile specifice proiectului artistic personal și se familiarizează cu concepte și studii critice contemporane. Lucrarea teoretică conține studii de caz din arta Românească, Europeană și universală. Proiectul artistic personal este prezentat ca un proces artistic complex, cuprinzând mai multe etape de la idee, documentare și schițe la elaborarea proiectului și transpunerea în material definitiv in situ. Studentul capătă abilități transferabile fiind capabil să elaboreze un proiect în mai multe medium-uri artistice nu doar în cel în care dezvoltă tema de cercetare în perioada studiilor masterale. Cunoștiințele acumulate au aplicabilitate atât în procesul creativ personal și elaborarea unui proiect de artă în spațiul public cât și în mediul educațional artistic și în administrația culturală relaționată artei de for public.

 

Master, Anul II

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/c/NTc2OTAyOTY0NzJa

Cursul Arta în Spațiul Public secolul XX-XXI se bazează pe expuneri teoretice și studii de caz pe imagini din istoria artei contemporane cu accent pe Noile Media. Prin studiul acestei discipline se urmărește asimilarea unui sistem suplimentar de cunoștințe legate de direcțiile prezente în arta contemporană.

Master, Anul I

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/u/1/w/NTY2MjMwNDI1NzZa/t/all

Cursul Arta Urbană. O interpretare Antropologică urmăreşte dezvoltarea individualităţii artistice a masteranzilor prin studierea instrumentelor specifice de cercetare vizuală cu impact sociologic. Metodele şi conceptele de bază ale studiului antropologic sunt expuse şi asimilate prin intermediul prezentărilor comparative, pe teme, culturi, personalităţi artistice, tehnici de transpunere, arta în spaţiul public, relativism cultural, etc. Se predau noțiuni fundamentale ale disciplinei antropologie culturală şi se face adaptarea tematică la specificul Departamentului. Se urmăresc dezvoltarea critică a creativității și a gândirii studentului. Suportul teoretic este asigurat de elemente de istoria culturii şi teoria artei, a esteticii, sociologiei, Se face clarificarea noţiunilor teoretice specifice domeniului de studiu cu adaptarea la conţinutul artei contemporane şi a fenomenelor vizuale moderne. Se face iniţierea către ştiinţele sociale prin prisma artelor vizuale, a impactului acestora asupra societăţilor omeneşti.

Master, Anul II

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este: https://classroom.google.com/w/NzM0MjY5ODE1Mzla/t/all

Departamentul Artă Murală din Facultății de Arte Decorative şi Design,  Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti,  pregătește în cadrul Studiilor Masterale artişti specialişti capabili să proiecteze şi să realizeze intervenţii de Artă în Spaţiul Public și  asigură printr-un proces educațional interdisciplinar și multimedial complex, relaționat cunoașterii teoretice și a artelor vizuale contemporane locale / globale, calitatea învățământului superior și a cercetării științifice universitare. 

Conceptul educaţional Artă Murală, fundamentat pe tehnici tradiţionale murale, se află într-o continuă şi firească evoluţie către formele de artă contemporană precum: instalație, fațade electronice, obiect multimedia, environment electronic (videomapping), graffiti, lucrări mixt-media de Artă în Spatial Public / Public Art.

Fiecare masterand dezvoltă un proiect artistic personal în cadrul studiilor masterale. Cercetarea teoretică se îmbină cu practica artistică. Proiectele au tematici diverse și dialogul student profesor este unul individual centrat pe tema de proiect a fiecărui student. Profesorul urmărește și îndrumă etapele cercetării modelând capacitatea studentului de a-și dezvolta propriul design de cercetare. Lucrarea teoretică prezinte evoluția proiectului de la cercetare științifică –  documentare teoretică și vizuală din surse de specialitate – la studii de caz, analize cantitative, calitative, comparative și elaborarea proiectului artistic personal. Masterandul studiază domeniul din care face parte tema aleasă, forma de artă, tehnicile specifice proiectului artistic personal și se familiarizează cu concepte și studii critice contemporane. Lucrarea teoretică conține studii de caz din arta Românească, Europeană și universală. Proiectul artistic personal este prezentat ca un proces artistic complex, cuprinzând mai multe etape de la idee, documentare și schițe la elaborarea proiectului și transpunerea în material definitiv in situ. Studentul capătă abilități transferabile fiind capabil să elaboreze un proiect în mai multe medium-uri artistice nu doar în cel în care dezvoltă tema de cercetare în perioada studiilor masterale. Cunoștiințele acumulate au aplicabilitate atât în procesul creativ personal și elaborarea unui proiect de artă în spațiul public cât și în mediul educațional artistic și în administrația culturală relaționată artei de for public.

Licență, Anul I Anul II Anul III

Tehnicile utilizate pentru realizarea artei murale variază mult în funcţie de ţară şi epoci. Acest curs intenționează să prezinte succint principalele tehnici murale, fiind o trecere în revistă a tehnicilor decoraţiei parietale.Tehnicile utilizate pentru realizarea artei murale variază mult în funcţie de ţară şi epoci. Acest curs intenționează să prezinte succint principalele tehnici murale, fiind o trecere în revistă a tehnicilor decoraţiei parietale.

O cercetare în istoria artelor arată cum de la bun început pictura a fost în primul rând murală, rămânând astfel o perioadă îndelungată de milenii, practica artistică desfăşurându-se din Antichitate şi mult după Renaştere. Sunt binecunoscute compoziţiile realizate de artişti importanţi ai Renașterii, Michelangelo Buonarotti, Sandro Boticelli, mai devreme Pinturicchio, ca apoi Guido Reni, Tintoretto să realizeze lucrări mari, durabile, pe zid, ce demonstrează că pictura murală a fost principala formă de pictură timp de milenii. Arta murală înseamnă, din Neolitic până în prezent, manifestarea spiritului creator uman, într-o formă de mare amploare și rafinament. Odată cu realizarea primelor edificii, la decorarea acestora s-a recurs, pe lângă basoreliefuri la pictură pe zid – murală, singura formă de pictură care se va menține timp de milenii în decorarea clădirilor.

Cursul are drept argument necesitatea cunoașterii teoretice și practice a artelor murale de către studenți, fiind un excurs concentrat și punctual asupra realizărilor de gen din istorie, cu exemplificări ale prezentului. Pe de altă parte, cursul vizează perfecționarea tehnicilor de execuție în scopul exprimării optime a bogăției stilistice specifice artelor murale.

Tehnici și tehnologii de transpunere murală

Master, Anul I

Studenții Departamentului Artă Murală sunt rugați să acceseze website-ul Webex. Link-ul cursului online este: https://meetingsamer5.webex.com/meet/cozo70

Arta contemporană prezintă o pleiadă întreagă de materiale utilizate în diferite contexte, deschizând artiştilor o arie inepuizabilă de posibilităţi şi combinaţii, aproprieri şi reasamblaje fără precedent în istoria materialelor de la începuturile creaţiei artistice. Arta de azi poate cuprinde absolut orice, de la resturi (arte povera) la text conceptual, de la utilizarea trupului la arta digitală. Şi desigur, cea mai efemeră dintre toate este arta performance-ului, care, veţi vedea ulterior se întinde pe aproape 100 de ani de existenţă.

Acest curs prezintă aspecte ale artei contemporane actuale, mai precis modul în care arta monumentelor publice foloseşte elemente şi materiale perisabile, deci efemere. Acest material a fost îndelung studiat în teza mea de doctorat, iar acest curs se prezintă ca o continuare a cercetărilor mele referitoare la arta efemeră şi la materialul perisabil, fiind în acelaşi timp un suport atât pentru actul meu artistic cât şi pentru evoluţia artistică a studenţilor mei.

În cadrul acestui curs voi lua în consideraţie mateialele utilizate în arta contemporană cu acele caracteristici particulare ce apar când se pune accentul pe starea schimbătoare a acestor materiale. Orice obiect, orice materie se schimbă în relaţie cu timpul, lacurile îngălbenesc, printurile se albesc, culorile se alterează. Şi totuşi în arta actuală, ca un adaos la actul artistic, există mai mulţi factori care pun accentul pe caracterul schimbător al materiei, o modificare programată deliberat de către artişti, o decădere intenţionată, o variaţie a formei indusă de ulterioare re-executări, implicarea mai multor factori externi s.a.m.d.

Artă Murală

Calea Griviței 22,
București 010702

Telefon: +(40) 21.319.10.77
E-mail:  fap@unarte.org