Universitatea Națională de Arte București

Caută
Close this search box.

Studii de licență

 

Licență, Anul I

Tehnici de reprezentare în fotografie – Lect. Univ. Dr. Daniel Constantinescu

Cursul Tehnici de reprezentare în fotografie, oferit studenților din anul întâi, urmărește formarea unor deprinderi de lucru cu mediul fotografic cu accent pe tehnicitatea dar și pe artisticitatea produsului.
Cursul – componenta lui practică – este axat pe noțiuni de precepție vizuală, compoziție și modelarea luminii. Componenta teoretică, aduce în atenția studenților noțiuni de istoria artei și de filozofie, într-o viziune dinamică, în legătură cu subiectele și temele studiate la atelier ori propuse pentru lucru individual.

Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
https://www.facebook.com/groups/574480883166392/?ref=bookmarks
https://www.zoom.us (personal ID 964-393-5270)

Licență, Anul I

Tehnici de reprezentare – Video, Anul I, Prof. Univ. Dr. Copel Moscu, Asist. Univ. Drd. Răzvan Tun

Cursul deconstruieste, analizează şi reconfigurează limbajul clasic al imaginii dinamice. Toate formele limbajului cinematografic sunt admise, atât timp cât ele nu sunt lipsite de formă. Acest instrument indispensabil de expresie artistică – limbajul – devine catalizator pentru diferitele forme de expresie cinematografică şi transfera elemente din structura lingvistică specifică imaginii în mişcare, în diferite stilistici. Scopul acestui curs consta în investigarea regulilor gramaticii cinematografice şi în a propune rezolvarea problemelor care apar în timpul naraţiunii vizuale, prezentând sistematic, soluţiile contemporane pentru aceste probleme specifice. Istoria progresului filmului ca mijloc de comunicare vizuală este direct legată de posibilitatea limbajului filmat de a surprinde realitatea, un concept în continuă schimbare, o formă mereu schimbătoare de percepţie.
Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com

https://www.facebook.com/groups/261817434970961/
https://chat.whatsapp.com/L0KPR2ACuueFk5Q5xsRyf2

https://unarte.webex.com/meet/razvan.tun
https://www.zoom.us (Personal ID: 832-676-2144 )

Licență, Anul I

Istoria artei fotografice de la 1900 pȃnă în prezent – Prof. Univ. Dr. Iosif Király
Anul I – Licență
Cursul se adresează studenților catedrei FID care au aprofundat în semestrul I problematica istoriei fotografiei din secolul al XIX-lea și are ca scop familiarizarea acestora cu evoluția fotografiei, în special a fotografiei de artă în secolele XX și XXI. Un accent deosebit se pune pe studierea curentelor și personalităților din istoria fotografiei în contextul mai larg (social, politic, economic, tehnologic, cultural) specific fiecărei perioade. În același timp, se insistă de-a lungul întregului curs asupra identificării și înțelegerii conexiunilor existente între curentele și personalitățile istorice și tendințele de pe scena fotografiei artistice contemporane.
https://www.facebook.com/groups/217393126068426/
https://iokiraly.my.webex.com/meet/

Tehnici de reprezentare – desen, culoare, Prelucrarea digitală a imaginii – Animație vectorială. – Lector univ. dr. Valeriu Mladin

Licență, Anul I și II

Cursul Tehnici de reprezentare – desen, culoare, Prelucrarea digitală a imaginii – Animație vectorială urmăreşte trezirea interesului studenţilor faţă de tehnicile de reprezentare, dobândirea unui limbaj şi a uşurinţei în utilizarea în paralel a tehnicilor tradiţionale cu noile medii ale fotografiei, video în sistem analog şi digital. Cursul este forma cea mai reprezentativă a pregătirii plastice a unui student de la arte plastice. Scopul acestui curs este de a aprofunda problemele legate de tehnicile şi materialele utilizate în arta plastică, de aprofundare a problemelor legate de structura imaginii, crearea unei baze de date imagistice provenind din istoria artei.

Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
http://valeriuemladin.blogspot.ro

Licență, Anul II

Tehnici de reprezentare – Fotografie, Lect. Univ. Dr. Alexandra Croitoru

Pornind de la noțiuni legate de istoria artei contemporane, trecând prin exersarea regulilor de compoziţie şi experimentarea diverselor soluţii tehnice, accentul se pune în final pe proiecte cu o mai accentuată componenta conceptuală. Temele practice sunt însoţite de prezentări, vizionari, lecturi şi discuţii, iar participanții la curs sunt încurajaţi să identifice subiecte şi abordări contemporane, să îşi prezinte într-un mod coerent propunerile de proiecte şi să îşi aleagă mijloacele cele mai potrivite pentru a transpune în fotografie ideile de la care au pornit. Pe lângă dezvoltarea gândirii critice şi a capacităţii de a formula idei şi de a le pune în practică, cursurile sunt şi un pretext pentru a scana şi folosi constructiv universul imaginar al unei generaţii care trăieşte mai mult în lumea virtuală şi pentru readuce în atenţia studenţilor problematicile contextului socio-politic al realităţii contemporane în care ne desfăşurăm cu toţii activitatea.
Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
https://drive.google.com/drive/u/1/folders/1n5o95dlockgbeGKSYG6vYZxNSp42650L
https://us04web.zoom.us/j/5741758496

Licență, Anul II

Tehnici de reprezentare -Video, Lect. Univ. Drd. Irina Botea Bucan

Cursul introduce studentii in forme complexe de imagine, sunet, manipulare, montaj si texte critice relevante subiectelor cercetate: granita permeabila intre fictiune si realitate, observatie, imaginatie, dialog, imaginea etnografica, cinema verite si cinema direct, etica realului, parafictiuni, autoetnografia, tehnici de reconstituire si repetitie, video ca continuare a stadiului oglinzii, arhiva, politica esteticii, etc.
Scopurile urmarite:
1. Dezvoltarea unor metodologii de lucru personale (de catre fiecare student in parte), prin expunerea la multiple strategii artistice specifice mediului video dar si interdisciplinare (ex: exercitii performative, scriere performativa, desen, compozitie de sunet).
2. Sustinerea si incurajarea lucrului colaborativ si a formarii uni comunitati in clasa.
3. Dezvoltarea unui portofoliu personal coerent.
4. Contextualizarea lucrarilor proprii atat estetic, istoric cat si socio-politic.

Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
https://web.facebook.com/groups/201026540996906/?multi_permalinks=214858322947061&notif_id=1586113442421159&notif_t=group_activity&ref=notif
https://us04web.zoom.us/j/215552625?pwd=czBxTG9TMGlJeFdFY3h6OHVlZythdz09

Licență, Anul III

Tehnici de reprezentare foto – Lect. Univ. Dr. Nicu Ilfoveanu

Cursul pregătește studenții de încheierea scolii și intrarea în câmpul artistic, atât cel independent și non-profit (project spaces, fundații, muzee) cât și cel comercial (galerii și târguri de artă), propunând spre studiu relatiile complexe dintre fotografie si artele clasice, design, publicitate, moda, apoi statutul fotografiei ca artă, relatia unicat – copie – multiplicare, fotografia si aura operei de arta, realism si sisteme de reprezentare, etc. In acelasi timp are ca scop urmarirea procesului de realizare a lucrarii de diploma si consolidarea cunostintelor tehnice acumulate in anii anteriori si le racordeaza la dinamica fara precedent ce are loc in prezent in tehnologie.
Studenții sunt incurajati ca pe langa temele studiate la curs, sa porneasca si sa dezvolte demersuri artistice individuale, adiacente sau diferite de cele de la scoală. Vor fi abordate teme care vor implica relationarea imaginii cu textul, a artelor vizuale cu celelalte limbaje artistice.

Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
https://unarte.webex.com/meet/nicu.ilfoveanu
https://drive.google.com/drive/u/1/folders/1H8V_UtS7l7XuXIInPgA2cRczBFJnt6eC

 Licență, Anul III

Artele vizuale în context mediatic – Lect. Univ. Dr. Aurora Király

Cursul urmărește teme precum tema spațiului personal, atât a celui domestic, a casei copilăriei sau a diferitelor spații în care artiștii au locuit (Do Ho-Suh) sau în care au trăit o perioada tumultoasă – cum sunt fotografiile din seria The Ballad of Sexual Dependency a lui Nan Goldin, dar și spațiul atelierului (la Bruce Nauman) sau al raportului între spațiu personal și cel public (prin intervențiile lui Gordon Matta-Clark).
Tema spațiului personal mi se părut relevantă și din perspectiva izolării la domiciliu și modului cum experimentăm această situație. I-am încurajat să noteze într-un jurnal stările, ideile pe care le au în această perioadă și să dezvolte și un jurnal fotografic sau video.

Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
https://us04web.zoom.us/j/489858107?pwd=MnVpK1YreDBPcjdCNUtyS2lyUUZZdz09

Licență, Anul III

Arta și tehnica video – Lect. Univ. Dr. Alexandru Patatics

Cursul este orientat pe aplicaţii practice, pe dezvoltare de proiecte vizuale, pe implementare a unor concepte şi strategii artistice (individuale şi de grup) în general pe dezvoltarea creativităţii şi personalităţii artistice a studenţilor în contextul familiarizării cu mediul video ca unealta şi mijloc de exprimare artistică, alături de celelalte tehnici vizuale considerate mai mult sau mai puţin tradiţionale (desen, pictura, sculptură, fotografie, arte performative, film, instalaţii, ambient street-art, sunet etc.) Desfăşurarea cursului poate fi urmărită şi documentata pe tot parcursul anului universitar pe grupul FaceBook dedicat – video-an universitar curent. De asemenea în cadrul cursului sunt invitaţi artişti, profesori, curatori sau alţi reprezentanţi ai scenei de artă locală sau internaţională pentru contact şi prezentări legate de oportunităţi privind evenimente semnificative care au loc pe plan artistic general – de ex. Ars Electronică Linz, ZKM, Karlsruhe, BeK, Bergen, Norvegia, EMPAC, NY, ICC Tokyo, etc. centrele culturale cele mai importante care setează trend-ul artistic mediactic actual. Pe de altă parte, invitând şi implicând direct studenţii pe parcursul semestrului în proiecte culturale comune – precum şi prin temele şi exerciţiile propuse în cadrul acestora – se urmăreşte dezvoltarea abilităţii studenţilor de a realiza proiecte vizuale complexe, folosind tehnologia video precum şi orice alte mijloace şi tehnici în paralel care pot fi integrate unui concept vizual. Se urmăreşte ca în acest fel, pe parcursul primului semestru din anul 3 de studiu, ei să se poată orienta spre o propunere individuală fezabila în proiectul lor de licenţă (pt examenul de prelicenta) pe care să o documenteze apoi – tot prin folosirea mijloacelor video – în demersul artistic din cel de-al doi-lea semestru, privind aspectele cele mai semnificative legate de realizarea finală a lucrării de licenţă.
Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
https://www.facebook.com/groups/1327543357409307/
https://patatics.my.webex.com/patatics.my/j.php

Licență, Anul I, II și III

Imaginea digitală – Conf. Univ. Dr. Marius Nedelcu

Cursul are o componenta teoretica si una practica importanta. Pentru aceasta din urma, efectuez demonstratii pe calculatorul meu si partajez ecranul pentru a putea fi urmarit de studenti. La randul lor, studentii efectueaza lucrari practice pe calculatorul personal si prin partajarea ecranului lor, le pot verifica rezultatele intermediare si ii pot indruma.
Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com
https://zoom.us

Licență, Anul III

Comunicare, strategii și sisteme contemporane – Conf. Univ. Dr. Ștefan Ciochinaru

https://drive.google.com/file/d/1io2-v0dD21ot8e70BQeZnmA-MvMLaa1c/view?usp=sharing
http://www.ciochinaru.ro/wp-content/uploads/2020/04/Suport-de-curs-online-SEMN-SIMBOL-SI-COMUNICARE.pdf