DEPARTAMENTUL SCENOGRAFIE /
DISCIPLINE

 

Studii de Licenta

 

Anul 1

 

ATELIER DE CREAȚIE SCENOGRAFICĂ (BAZELE COMPOZIȚIEI)

Această disciplină presupune un demers introductiv în problemele scenografiei, în formele de limbaj de baza specifice, o familiarizare cu tot ce ține de anatomia și fiziologia scenei, întelegerea relației dintre text și spectacol, dintre spațiu și personaje. Urmareste sa dezvolte la studenti capacitatea de a concepe structuri tipice spațiului scenografic, de a le reda bidimensional și de a le realiza în proiect și machete. Se inițiază un prim contact cu costumul de spectacol, relația personaj – actor, elemente generale ale plasticii reprezentației și expresivitatea volumelor.

 

CROCHIURI

Cursul se bazează pe simţul de observaţie, pe simţul proporţiilor, pe notaţie în însuşirea şi redarea corectă a formelor corpului uman. Se urmăreşte transpunerea în limbaj plastic a expresiei figurii umane, a corpului uman într-o manieră personală. Dezvoltarea abilităţilor de observaţie, a expresiei plastice în redare cât şi a unor tehnici de lucru cât mai diversificate.

 

GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ PENTRU SCENOGRAFIE

Geometria descriptivă însumează construcția reprezentărilor grafice bazate pe metoda proiecțiilor, care derivă din mecanismul vederii umane. Sisteme de proiecție, sisteme de reprezentare folosite: epura, reprezentare axonometrică, perspectiva. Modalitatea de a desena pe o suprafaţă plană cu numai două dimensiuni, un obiect din spaţiu având trei dimensiuni. Metoda de rezolvare a acestei probleme este cea geometrică; ea constă în utilizarea regulilor geometriei care stabilesc legătura dintre obiectul din spaţiu şi imaginea lui bidimensională.

 

STUDIUL DESENULUI PENTRU SCENOGRAFIE

Disciplina își propune să familiarizeze studentul din anul I cu tot ceea ce presupune studiul desenului după corpul uman, studiul drapajului, naturilor statice. Disciplina are în vedere cultivarea abilității studentului de a alege fragmente din peisajul stradal pentru a realiza desene în diferite tehnici cu foarte multe detalii. Studiul desenului în axonometrie ajută viitorul scenograf în dezvoltarea vederii în spațiu.

 

STUDIUL CULORII PENTRU SCENOGRAFIE

Cultivarea simţului cromatic în acord cu rolul culorii în a reda spaţiul tridimensional; studierea tipurilor de contraste cromatice ce pot ajuta la realizarea unui concept scenografic, atmosfera pe care o poate crea o armonie cromatică în accord cu idea exprimată (de textul dramatic); rolul culorii în redarea spaţiului (volumelor), al luminii, al tipului de atmosferă dorit.

 

MACHETARE

Cursul presupune o prezentare a formelor tridimensionale care pot fi organizate într-un spațiu imaginar sau într-un spațiu definit care poate deveni spațiul teatral . În etapa următoare structurile realizate se pot concretiza în decorul unui spectacol . Cursul de machetare presupune deasemenea prezentarea materialelor care pot fi folosite atât în machetă cât și pe scenă și mecanismele acesteia.

 

PRELUCRAREA IMAGINII PE CALCULATOR

Este cursul care face trecerea de la schița artistică la prelucrarea ei în diferite programe de grafică pe computer, o îmbinare între facilitățile oferite de software și facilitățile oferite de desenul artistic. Prin intermediul metodelor și tehnicilor proprii și folosind software și dispozitive specializate, grafica pe calculator realizează procesarea obiectelor 2D sau 3D prin modelare, reprezentare, transformare și vizualizare, iar combinate cu conceptul scenografic se poate crea o imagine originală.

 

OPERATORIE ȘI ECLERAJ

Curs teoretic și practic bazat pe paralelismele conceptuale din creația operatoricească și scenografică, pe identificarea mijloacelor comune de reprezentare și expresie ale limbajului vizual (structuri compoziționale, cromatice, perspectivale), pe analiza momentelor fundamentale ale integrării lor: efectele iluminării, opticii și decupajului narativ cinematografic. Acțiunea esențială a luminii în ambele tipuri de creație, prin examinarea noțiunilor primordiale de light-design, comune imaginii filmice și teatrale. Parcurs istoric comparativ al stilurilor reprezentative, prin opere și autori notorii, din cinematograful clasic și experimental, teatru, operă, video art.

 

 

Anul 2

 

DESEN ŞI TEHNICI DE REPREZENTARE ÎN SCENOGRAFIE

Studiul desenului şi desenul privit sub raportul diferitelor tehnici de exprimare plastică (desen în peniţă, în creion, in tehnică mixtă, etc.) este disciplina cu caracter formativ ce stă la baza oricărei activităţi din domeniul artelor vizuale indiferent de specializare. El dezvoltă studentului un întreg ansamblu de facultăţi psihice şi artistice în vederea afirmării lui profesionale. El ajută la descoperirea formelor, reflectarea şi transfigurarea lor în interesul expresivităţii artistice.

 

CULOAREA ÎN COMPOZIȚIA SCENOGRAFICĂ

Cursul este axat pe redarea unor schițe de atmosferă și a unor schițe de personaje bazate pe un text sau concept. Este urmarit raportul cromatic, juxtapunerea culorilor în funcție de cerințele textului sau tematicii. Se are în vedere exprimarea plastică, redarea atmosferei, sugerarea luminii apelând la tehnici mixte exprimate prin culoare: colaj, tuș, acrylic, tempera. Schița personajului va trebui să cuprindă pe lângă atitudinea personajului și relaționarea lui cu spațiul și celelalte personaje și exprimarea plastică și cromatică din care să rezulte personalitatea, caracterul personajului.

 

OPERATORIE ȘI ECLERAJ

Curs teoretic și practic bazat pe paralelismele conceptuale din creația operatoricească și scenografică, pe identificarea mijloacelor comune de reprezentare și expresie ale limbajului vizual (structuri compoziționale, cromatice, perspectivale), pe analiza momentelor fundamentale ale integrării lor: efectele iluminării, opticii și decupajului narativ cinematografic. Acțiunea esențială a luminii în ambele tipuri de creație, prin examinarea noțiunilor primordiale de light-design, comune imaginii filmice și teatrale. Parcurs istoric comparativ al stilurilor reprezentative, prin opere și autori notorii, din cinematograful clasic și experimental, teatru, operă, video art.

 

COMPOZIȚIE, TRANSPUNERE ȘI TEHNOLOGIE PENTRU SCENOGRAFIA DE TEATRU

Disciplina se studiază în anul II și III și îi revine sarcina transmiterii tuturor datelor necesare formării viitorului scenograf, creator de decor și costum, regizor plastic al spectacolului. Scenografia este categoric un domeniu de creație plastică complex, un loc de întâlnire a diferitelor ramuri de creație din artele vizuale - Pictura, Sculptura, Arte decorative, Arhitectura, Light design, Arta cinetica etc. - cu Literatura, Arta recitării și, de subliniat, cu tehnica însăși.

 

COMPOZIŢIE, TRANSPUNERE ŞI TEHNOLOGIE PENTRU SCENOGRAFIA DE FILM

Disciplina urmărește familiarizarea studentului cu modul de realizare a concepției scenografice generale (decor – costum) pentru un proiect cinematografic . Desfășurarea procesului de prezentare - predare a noțiunilor de bază , a modului de abordare a problemelor specifice acestui domeniu al scenografiei, are ca deziderat principal configurarea rolului de factor de decizie artistică a scenografului. Se vor studia tehnicile de reprezentare tradiționale sau computerizate , ca și felul de prezentare și susținere a ideilor scenografice în cadrul colaborării cu ceilalți parteneri importanți în luarea deciziilor artistice – regizorul și operatorul.

 

PERFORMANCE ART

Spațiu dedicat experimentului interconexiunii practice și conceptuale al mijloacelor de expresie artistică, în care libertatea formelor creatoare include utilizarea sau suportul discursului cinematografic. Exercițiul interpretării dramaturgice a unei arii de operă sau lucrări clasice din istoria artelor plastice într-o formă scurtă de narațiune filmică (clip) urmărește nu atât corespondențele formale, cât mai ales ideatice.

 

ISTORIA COSTUMULUI

Formarea unei concepții despre modă și stil, materiale, culori și croiuri prin analiza modului în care costumul evoluează în decursul timpului. Explicarea acestor concepții și raportarea la lucrări din istoria artelor prin exemplificări vizuale.

 

PRACTICĂ DE SPECIALITATE

Punerea în aplicare a limbajului plastic în transpunerea unui costum, personaj sau schiţe de atmosferă impuse de text. Documentarea după albume de artă, preluarea unor amprente ale unor perioade de timp regăsite în muzee, clădiri de patrimoniu, spaţii arhitecturale, costume din epoci diferite.

 

 

Anul 3

 

COMPOZIȚIE, TRANSPUNERE ȘI TEHNOLOGIE PENTRU SCENOGRAFIA DE TEATRU

Disciplina se studiază în anul II și III și îi revine sarcina transmiterii tuturor datelor necesare formării viitorului scenograf, creator de decor și costum, regizor plastic al spectacolului. Scenografia este categoric un domeniu de creație plastică complex, un loc de întâlnire a diferitelor ramuri de creație din artele vizuale - Pictura, Sculptura, Arte decorative, Arhitectura, Light design, Arta cinetică etc. - cu Literatura, Arta recitării și, de subliniat, cu tehnica însăși.

 

COMPOZIŢIE, TRANSPUNERE ŞI TEHNOLOGIE PENTRU SCENOGRAFIA DE FILM

Disciplina urmărește familiarizarea studentului cu modul de realizare a concepției scenografice generale (decor – costum) pentru un proiect cinematografic . Desfășurarea procesului de prezentare - predare a noțiunilor de bază , a modului de abordare a problemelor specifice acestui domeniu al scenografiei, are ca deziderat principal configurarea rolului de factor de decizie artistică a scenografului. Se vor studia tehnicile de reprezentare tradiționale sau computerizate , ca și felul de prezentare și susținere a ideilor scenografice în cadrul colaborării cu ceilalți parteneri importanți în luarea deciziilor artistice – regizorul și operatorul.

 

OPERATORIE ȘI ECLERAJ

Curs teoretic și practic bazat pe paralelismele conceptuale din creația operatoricească și scenografică, pe identificarea mijloacelor comune de reprezentare și expresie ale limbajului vizual (structuri compoziționale, cromatice, perspectivale), pe analiza momentelor fundamentale ale integrării lor: efectele iluminării, opticii și decupajului narativ cinematografic. Acțiunea esențială a luminii în ambele tipuri de creație, prin examinarea noțiunilor primordiale de light-design, comune imaginii filmice și teatrale. Parcurs istoric comparativ al stilurilor reprezentative, prin opere și autori notorii, din cinematograful clasic și experimental, teatru, operă, video art.

 

ISTORIA COSTUMULUI

Formarea unei concepții despre modă și stil, materiale, culori și croiuri prin analiza modului în care costumul evoluează în decursul timpului. Explicarea acestor concepții și raportarea la lucrări din istoria artelor prin exemplificări vizuale.

 

 

Studii Masterale

 

Anul 1

 

MASCĂ, MACHIAJ, PERUCI

Disciplina isi propune urmărirea unui traseu de vizualitate teatrală - de la machiaj la mască. Se trece printr-un scurt istoric al machiajului cu accent pe machiajul în lumea spectacolului. Se analizează relaţia mască – actant si alterarea personalităţii, cu trimiteri la masca ritualică și se studiază mai aprofundat masca de spectacol. Măştiile sunt foarte variate atât în aspect pe cât sunt în funcţiile şi semnificaţiile lor de bază.

 

TRANSPUNERE ȘI INTERPRETARE A COSTUMULUI DE EPOCĂ

Cursul propune o incursiune în lumea fascinantă a designului de costum și a artelor vizuale care au creat de-a lungul timpului școli, curente, stiluri. Adus în contemporan, viitorii scenografi pot crea un design de costum fuzionând simultan un stil al unei epoci cu elemente contemporane. Structura cursului este cea a tipului workshop. După realizarea schițelor de costum, se va realiza un costum în mărime naturală tocmai pentru a pătrunde în acest univers al materialelor convenționale și neconvenționale și reușita fuzionării lor într-un întreg.

 

PRINCIPII DE STRUCTURARE A CERCETĂRII ÎN SCENOGRAFIE

Abordând scenografia ca o componentă fundamentală a artei spectacolului, fie de teatru sau de film, se stabilește importanța raportului dintre cuvântul scris și imagine, dintre expresia literară și expresia vizuală. Prezentarea etapelor de elaborare a conceptului artistic al unui spectacol și precizarea poziției scenografului în contextul realizării unui proiect teatral sau cinematografic, relațiile specifice cu regizorul și cu operatorul/directorul de imagine, în cazul filmului.

 

IMPLICAȚII MEDIA ÎN SCENOGRAFIA DE SPECTACOL

Studiul specificității stilisticii vizuale cinematografice aplicat în exercițiul transferului pe ecran al creației scenografice – macheta și decorul real din locație, văzute prin intermediul “ochiului” foto-cinematografic și al diferitelor atmosfere create de iluminare, ora zilei, anotimp. O altă perspectivă constituind-o integrarea conținutului vizual filmic (figurativ sau abstract) în spectacolul teatral și de operă.

 

 

Anul 2

 

 

 

NOUTATI / EVENIMENTE

 

|  2017  |  2016  |  2015  |  2014  |  2013  |

 

Sesiune de informare pe tema ivatamantului superior la Institutul Francez din Bucuresti
8 februarie 2017

 

Institutul Francez din Bucuresti organizeaza o sesiune de informare pentru reprezentantii institutiilor de invatamant superior si secundar din Bucuresti cu scopul de a pune la dispozitie un suport com...
>> cititi mai mult

 


 
Prezentare a Intermark International Design College
– IIDC

18 ianuarie 2017

 

O prezentare a Intermark International Design College – IIDC din cadrul Shanghai JianQiao University - SJQU va fi sustinuta in data de miercuri 18 ianuarie 2017, ora 11.00, la Sala Amf...
>> cititi mai mult

 


 
<< inainte          ||          inapoi >>