CERCETARE / UNARTE
COMPETITII DE PROIECTE

 

EUROPA CREATIVĂ Sub-programul CULTURĂ - Proiecte COOPERARE

 
Termen de aplicare: 5 martie 2014
 

Principalele obiective ale susţinerii pentru proiecte de cooperare în domeniul culturii sunt: - susţinerea capacităţi sectoarelor culturale şi creative europene pentru a funcţiona la nivel transnaţional şi internaţional şi pentru a promova circulaţia transnaţională a lucrărilor culturale şi de creaţie şi mobilitatea transnaţională a celor implicaţi în domeniul cultural şi al creaţiei, în special artişti; - contribuţia la dezvoltarea publicului, prin intermediul ajutorului acordat artiştilor/profesioniştilor din domeniul cultural din Europa şi lucrărilor lor pentru a ajunge la segmente noi şi extinse de public şi îmbunătăţirea accesului la lucrări culturale şi de creaţie în Uniunea Europeană (numită în continuare ”UE”) şi dincolo de graniţele acesteia, cu un accent deosebit pe copii, tineri, persoane cu handicap şi grupuri sub-reprezentate, inter-relaţionând în moduri noi şi inovative cu publicul, atât pentru a-l reţine, cât şi pentru a-l lărgi, şi pentru a îmbunătăţi experienţa şi aprofunda relaţia cu publicul actual şi viitor; - contribuţia la inovare şi creativitate în domeniul culturii, de exemplu prin inovare artistică, testarea de noi modele de afaceri şi folosirea tehnicilor digitale şi a promovării extinderii inovative în alte sectoare. Acest program oferă două categorii de susţinere. În funcţie de amploare, necesităţi, natură şi obiective ale proiectului (numit şi ”acţiune”), conducătorul de proiect şi partenerii (numiţi şi ”solicitanţi”) vor trebui să depună cererea fie pentru categoria 1, fie pentru categoria 2: Categoria 1 - Proiecte de cooperare de amploare mai mică Proiecte care presupun un conducător de proiect şi cel puţin doi alţi parteneri având sediul social în cel puţin trei ţări diferite, care iau parte la Sub-programul Cultura, cu o finanţare comunitară maximă de EUR 200.000. Categoria 2 – Proiecte de cooperare de amploare mai mare Proiecte care presupun un conducător de proiect şi cel puţin cinci alţi parteneri având sediul social în cel puţin şase ţări diferite, care iau parte la Sub-programul Cultura, cu o finanţare UE maximă de EUR 2.000.000. Contribuţia financiară din partea UE nu poate depăşi 60% din totalul costurilor eligibile pentru categoria 1 - proiecte de cooperare de amploare mai mică şi 50% din totalul costurilor eligibile pentru categoria 2 – proiecte de cooperare de amploare mai mare. Restul sumei va fi asigurată de solicitanţi. ... >> descrierea competitiei

Administraţia Fondului Cultural Naţional PROIECTE CULTURALE

 
Termen de aplicare: 12 martie 2014, ora 17:00
 

Administraţia Fondului Cultural Naţional AFCN anunţă lansarea sesiunii de finanţare I/2014 PROIECTE CULTURALE AFCN acordă finanţări nerambursabile pentru proiecte culturale, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data de 15 noiembrie 2014. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este de 80.000 lei. Perioada de înscriere a proiectelor culturale este cuprinsă în intervalul 11 februarie – 12 martie 2014. Termenul limită de înscriere a proiectelor: 12 martie 2014, ora 17:00. Înscrierile se fac online accesând adresa: http://www.afcn.ro, butonul Logare/Înregistrare, respectând Ghidul solicitantului. Pentru aceasta, solicitanţii care sunt la prima aplicare pentru finanţare nerambursabilă în anul 2014, vor crea un cont de utilizator. La concurs pot participa: persoane fizice autorizate, asociaţii, fundaţii, instituţii publice de cultură, societăţi comerciale care derulează activităţi culturale. AFCN va acorda o atenţie deosebită proiectelor culturale de anvergură, transversale şi integratoare şi va urmări priorităţile: - Promovarea educaţiei culturale şi a formării profesionale în domeniul culturii (măsura în care proiectul are valenţe educaţionale sau formative pentru creşterea gradului de competenţă culturală şi acces la cultură a beneficiarilor proiectului) - Încurajarea mobilităţii culturale pe teritoriul României şi a intervenţiei culturale (măsura în care proiectul cultural este conceput pentru a putea fi realizat/prezentat şi în alte contexte geografice şi culturale de pe teritoriul României; în ce măsură operatorul cultural intenţionează să realizeze activităţi culturale itinerante) - Valori culturale naţionale (măsura în care proiectul promovează valori şi elemente specifice României, măsura în care proiectul promovează activităţi culturale de interes naţional) - Susţinerea artei contemporane (măsura în care proiectul se înscrie în promovarea artei contemporane, arta contemporană fiind văzută ca o artă a prezentului, realizată cu mijloace şi teme ale prezentului) - Încurajarea debutului artistic (măsura în care proiectul oferă oportunităţi de exprimare pentru artiştii tineri aflaţi la debut sau proiectele sunt derulate de organizaţii culturale înfiinţate în 2013-2014) Mai multe detalii despre sesiunea de finanţare puteţi obţine accesând http://www.afcn.ro/finantari/proiecte-culturale.html ... >> descrierea competitiei

 

NOUTATI / EVENIMENTE

 

|  2018  |  2017  |  2016  |  2015  |  2014  |  2013  |

 

Colinde in jurul Bradului de Craciun
12 decembrie 2018

 

Va asteptam cu colinde si un pahar de vin fiert in jurul Bradului de Craciun, Miercuri 12 decembrie la orele 12.00, la parterul sediului central al Universitatii din Strada General Budisteanu nr. 19....
>> cititi mai mult

 

 
 
Deschiderea Anului Universitar 2018-2019
1 octombrie 2018

 

Luni 1 octombrie 2018, la orele 12.00, la Sala Amfiteatru a Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti (Str. Grivitei, nr. 28) va avea loc deschiderea oficiala a Anului Universitar 2018-2019....
>> cititi mai mult

 


 
Decernarea Premiilor Absolventiilor UNARTE,
Promotia 2018

5 iulie 2018

 

Joi 5 iulie 2018 la sediul Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti, din Calea Grivitei nr. 28., in cadrul Galei Absolventilor Departamnetului Moda, care va incepe la orele 19.00, vor fi d...
>> cititi mai mult

 


 
Departamentul Sculptura din cadrul UNARTE participa la Noaptea Muzeelor la MNAR in cadrul evenimentului Muzeul-atelier @ MNAR 2018
19 mai 2018

 

Muzeul Național de Artă al României, împreună cu studenți și cadre didactice din cadrul Departamentului de Sculptură al UNA București, propune transformarea pentru o seară spațiul une...
>> cititi mai mult

 

 
 
Ziua Portilor Deschise la UNArte - Editia 2018
10 iunie 2018

 

Duminica 10 iunie 2018 va avea loc Ziua Portilor Deschise ale Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti. Pentru o zi, veti avea ocazia sa vizitati atelierele universitatii si sa asistat...
>> cititi mai mult

 

 
 
<< inainte          ||          inapoi >>