Dar ce anume ar trebui să cercetăm când vorbim despre „trăire estetică”? Cercetăm obiectele numite „frumoase”, structura lor internă, proprietățile specifice care le disting de toate celelalte obiecte, procesul de producere și creație a lor, cunoașterea și „știința de a face” prin intermediul cărora „artele frumoase” apar în lume? Sau oare trebuie să cercetăm subiectivitatea umană, emoțiile, trăirile, sentimentele și diversitatea experiențelor interne care determină ca unele obiectele artistice ori naturale, inclusiv anumite fapte sau comportamente să fie considerate frumoase, urâte, sublime sau tragice?
La aceste dileme se poate formula următorul răspuns. Dacă distingem între filosofia artei, care cercetează partea legată de „obiect”, și filosofia trăirii estetice, care cercetează parte legată de „subiect”, atunci putem gândi necontradictoriu ceea ce este contradictoriu în determinările conceptului „arte frumoase”. Pe scurt, stabilirea unei relații de izomorfism dintre filosofia artei și filosofia trăirii estetice este un răspuns coerent la aporiile asumate de conceptul „arte frumoase”.
