Universitatea Națională de Arte București

Caută
Close this search box.

Desen și culoare în modă – lector Oana Roșca

Studiul desenului si al culorii alături de cel al compoziţiei de modă, este considerat o disciplină fundamentală în procesul de pregătire al viitorilor designeri vestimentari.

Cursul de desen urmăreşte construcţia formelor, echilibrul proporţiilor şi redarea în spaţiu,   prin raporturile care se stabilesc între zonele de lumină şi umbră. Prin desen se vor sugera siluete, suprafeţe şi volume, structuri şi materialităţi şi se va surprinde caracterul obiectului vestimentar si al personajului studiat. Desenul stă la baza oricarei reprezentări, cu ajutorul lui se poate reda, prin intermediul punctului, liniei şi al petei valorate toată lumea înconjurătoare.

Culoarea va fi studiată și aplicată creației vestimentare urmărindu-se modul în care tipurile de contrast acționează în cazul costumului. În acest sens se vor face studii de caz.
Elementele de bază ale limbajului plastic se studiază din anul I. În anii II şi III desenul și culoarea vor fi utilizate pentru a transmite concepte şi idei specifice domeniului creaţiei costumare. Desenul și culoarea se concentrează asupra celor două problematici generale de maxim interes în acest departament:

– Studiul corpului uman,

– Redarea materialității