Universitatea Națională de Arte București

Caută
Close this search box.

Departamentul Ceramică – Sticla – Metal are ca scop formarea de absolvenţi, artişti specializaţi în creaţia artistică exprimată prin intermediul maselor ceramice, sticlei sau metalului.

Începuturile departamentului Ceramică – Sticla – Metal ca unitate de sine stătătoare se regăsesc cu peste 60 de ani în urmă când din Academia de Arte Frumoase s-au desprins facultăţile pe care le cunoaştem în prezent. Dintre personalităţile care au predat la catedra se remarca profesorul Mac Constantinescu, artist multilateral, de tip renascentist, care cu multă implicare personală şi dedicaţie stabileşte un traseu modern, european marcând toată dezvoltarea ulterioară a departamentului. Profesorii care au contribuit de-a lungul timpului la formarea generaţiilor de artişti amintim: Zoe Băicoianu, Dan Parocescu, Dumitru Voicu, Romeo Voinescu, Lucia Ioan, Lucia Neagu, Marcel Brici, Costel Badea, Lazăr Florian Alexie, Nicolae Adam, Dan Popovici. În prezent în cadrul departamentului lucrează un colectiv de profesori şi tehnicieni specializaţi care prin activitatea lor artistică şi didactică îşi aduc aportul la formarea tinerilor.

Departamentul Ceramică – Sticla – Metal are în componenţa bazei materiale săli de atelier pentru activităţile educaţionale fundamentale şi o serie de laboratoare specializate pentru cele trei direcţii: sala de pregătire mase ceramice, sala pentru turnări ipsos, sala transpunere ceramică, sala ardere ceramică, laborator de tehnologie ceramică, atelier de topire şi prelucrare sticla la cald, atelier de gravură sticla, atelier de bijuterie, atelier de prelucrare aş ,metalului, sala de computere, care asigura necesarul de activităţi specifice pentru cele trei specializări ceramică, sticla şi metal. Din dotarea departamentului amintim: trei cuptoare de ardere ceramică, un cuptor de termoformare sticla, cuptor pentru topit sticla, cuptoare de recoacere, precum şi utilaje necesare prelucrării materialelor ceramice, sticlei şi metalului.

Planul de învăţământ al departamentului CSM este structurat pe cele trei specializări care au scopul de a dezvolta calităţi şi cunoştinţe necesare formării unei educaţii artistice în domeniul ceramicii, sticlei şi al metalului. Disciplinele sunt configurate pentru ciclul de licenţă – 3 ani şi studii masterale – 2 ani. Programul de studiu urmăreşte prin disciplinele formative dezvoltarea aptitudinilor artistice şi găsirea de modalităţi de cercetare artistică specifice domeniuluir de specializare.. Căutările sunt orientate pe studiul formelor utilitare precum şi a formelor artistice ambientale, astfel studenţii având posibilitatea de a opta pentru o anumită direcţie în formarea lor. Programele de studiu sunt adaptate la cerinţele societăţii moderne având deschidere către tendinţele artistice actuale. Ca dovadă a acestui fapt absolvenţii noştrii se regăsesc în manifestările artistice interne şi internaţionale aducându-şi aportul la înscrierea artei româneşti în contextul artistic european.

Concursul de Creație Fundația IACOB Art Prize 2024.

În perioada 12 februrarie – 11 martie 2024 Fundația IACOB lansează în parteneriat cu Universitățile de Artă din România un concurs de creație adresat studenților de la Grafică și Designcu premiu în valoare de 1000 Euro

EXPOZIȚIA CERCETĂRII DOCTORALE / 2023

10.01 – 21.01.2024 la UNAgaleria, (Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29, sect.1, București), Miercuri- duminică,, între orele 10: 00 – 18: 00, intrarea gratuită.

EuroFabrique Cluj

Universitatea Națională de Arte, București este una dintre cele 5 instituții de învățământ artistic din România care a participat, alături de partenerii ei din Franța (ESADHaR – Le Havre Rouen, ESAD – Grenoble) și Letonia (AAL din Riga), în cadrul proiectului “EuroFabrique Cluj”, desfășurat între 5 și 10 decembrie 2023 la Cluj Napoca.

USA Visa Facilitation Program

USA Visa Facilitation Program este un serviciu disponibil cadrelor didactice universitare (și membrilor de familie ai acestora – soț/soție și copii), asigurat de Consiliul Național al Rectorilor în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, prin care se oferă exclusiv programări prioritare pentru interviul de acordare a vizelor de tip B1/B2 pentru SUA (călătorii în scop de afaceri/călătorii în scop turistic).

UniFEST 2023

Uniunea Studenților din România (USR) organizează în perioada 3-13 noiembrie 2023 proiectul UniFEST, cel mai mare festival studențesc din România.

ECOPERFORMANCE – Maura Baiocchi (Brazilia / Italia)

Vineri, 20.10.2023 – Sala Amfiteatru UNArte (Bucuresti, Str. Griviței 28) – ora 11:00

Schimbarea începe cu tine! Completează chestionarul EUROSTUDENT 8!

Ești student la cursuri de licență sau masterat? Vrem feedback-ul tău! Participă la cercetarea Eurostudent de la nivel european și contribuie la înțelegerea nevoilor studenților!

Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu invitat la Radio România Cultural

Vineri, 18 noiembrie 2022, în cadrul emisiunii “Izvoare de Filosofie”, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online.

START- Expoziția studenților Anului III – Artă Murală

6.10- 20.10 – București, Galeria UNArte

ICR lansează apelul la candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi“ 2023

Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi“ care se vor desfășura în 2023. În cadrul acestui program, doi artiști plastici/artiști vizuali români vor primi câte o bursă, sub forma unui stagiu de trei luni la Cité internationale des arts din Paris. Perioadele de desfășurare a burselor sunt mai-iulie 2023, respectiv noiembrie 2023-ianuarie 2024. Artiștii interesați sunt invitați să depună dosarele de candidatură până pe 25 august 2022 la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.

Vino să descoperi SCENOGRAFIA, UNArte!

Expoziţie de artă scenografică, care cuprinde proiecte și lucrări scenografice, atât de film, teatru,, eveniment, papusi, cât și lucrări de scenografie digitală, ale studenţilor (licență și master), din cadrul departamentului de Scenografie și Eveniment artistic, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti (UNAB/UNArte).

Universitatea Naţională de Arte Bucureşti se alătură campaniei „Anuarul universităților de top din România”, inițiată de eJobs și JobRadar24.

Universitatea Naţională de Arte Bucureşti a decis să se alăture campaniei și să facă parte din anuarul universităților de top din țară.

Burse: Stagii de cercetare – Deadline: 2.05.2022

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) are și anul acesta o ofertă atractivă de burse de cercetare în Germania pentru doctoranzi, tineri cercetători (postdoc) și cadre didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior și cercetare din Român

BuzzCamp27

Pe 10 martie 2022, de la ora 10.30, pe platforma Zoom. Ești la început de drum în cariera ta și vrei să afli cum să dai startul creșterii tale profesionale și cum să ajungi la acel mult dorit internship sau job în compania competitivă țintită de tine? Ai vrea să îți pui în valoare abilitățile de leadership și să înveți cum să ieși în evidență? Hai la BuzzCamp27 pentru a-ți răspunde la aceste întrebări.

American Councils for International Education anunță deschiderea aplicațiilor pentru Kennedy Academy for Students

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională, invită studenții români cu vârsta cuprinsă între 18-27 de ani la a treia ediție a Kennedy Academy for Students. Kennedy Academy este structurat în jurul subiectelor de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 08-12 Decembrie 2021 în București.

Open call: #AlegeAsumat

În perioada 17 mai – 17 iunie 2021 igloo lansează un concurs de design urban cu premii în valoare de 6000 Euro. Primii 100 de participanți care își înscriu proiectele primesc automat cartea “Orașul fericit”. Competiția se desfășoară cu sprijinul BAT România.

Comunicat 26.04.2021

Ca reacție la prezentarea denaturată în presa națională a situației generate de modificările aduse Regulamentului privind activitatea profesională a studenților UNArte 2021–2022, Universitatea Națională de Arte București își rezervă dreptul de a reacționa pe toate căile legale împotriva instituțiilor de presă care au publicat articole care distorsionează realitatea, urmăresc senzaționalul și transmit publicului informații tendențioase, neadevărate și neverificate, informații ce aduc atingere gravă imaginii universității.

COMUNICAT 19.04.2021

Având în vedere tensiunile create pe rețelele de socializare și în comunitatea culturală, referitor la modificarea Contractului de studiu și a Regulamentului de activitate al studenților, Universitatea Națională de Arte din București face următoarele precizări:

Se deschide amfiteatrul din Str. Griviței 28 ca sală de lectură a bibliotecii universității

Programul stabilit: Luni-Joi, orele 13.00-21.00; Vineri-Sâmbătă, orele 11.00-19.00

ANUNȚ SELECȚIE ERASMUS / Semestrul I 2021-2022

ÎN PERIOADA  15 – 26 martie 2021 VA AVEA LOC DEPUNEREA DOSARELOR PENTRU SELECȚIA 2021 (MOBILITĂȚI DE STUDII ȘI PRACTICĂ ÎN SEMESTRUL  I AL ANULUI UNIVERSITAR 2021-2022.  DEPUNEREA DOSARELOR SE VA FACE LA BIROUL ERASMUS (INCINTA FADD, LANGĂ AMFITEATRU) 

Conferința Națională de Istoria Artei a Studenților ITA Mix, ediția a 8-a

Vă invităm la Conferința Națională de Istoria Artei a Studenților ITA Mix, ediția a 8-a, care va avea loc în data de 21 noiembrie 2019 începând cu ora 10:00. Conferința se adresează studenților și masteranzilor în istoria artei și din domenii conexe și

Expozitia “ARcTic | Save the Blue Planet”, proiect cultural, co-finantat de AFCN, in premiera nationala la Muzeul Antipa

Din 13 noiembrie poti interactiona cu 6 animale grav afectate de poluarea cu plastic si deseuri marine. Vino sa vezi cum o echipa de profesori, actori si student au spalat plastice si deseuri pentru a le recicla creativ.

Arte Laguna Prize

Arte Laguna Prize 15

Inscriere curs optional Arta Digitala 3D, curs realizat de UBISOFT in parteneriat cu Departamentul Scenografie si Eveniment Artistic

Ne bucuram sa va anuntam ca vom incepe cursurile de DIGITAR ART in format online de saptamana aceasta. Tinand cont de situatia actuala, momentan ne vom intalni doar in mediul virtual prin intermediul Google Classroom. Tinem la siguranta voastra si dorim sa facem acomodarea cu lucrul de acasa cat mai usoara, pastrand standardele de pana acum.

Concurs adresat studenților de la CSM

Pentru a se inscrie in concurs + mai multe detalii, studentii trebuie sa acceseze aceasta pagina: https://www.cellini.ro/concurs-design-bijuterii.html .

Concurs adresat tuturor studenților UNArte

Lucrarea trebuie să fie un omagiu adus lui Rembrandt, la 350 de ani de la moartea sa. Studenții sunt invitați să trimită până la data de 31 MAI pe adresa BKR-PCZ@MINBUZA.NL imagini cu lucrările lor.

Studii de licență

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Studii masterale

Anul 1

Anul 2

Cursuri online:

Licență, Anul II

Studenții sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/c/OTEyMjIxNzUzMDFa

Licență, Anul II

Anul II, semestrul II, specializarea Metal

Tehnici de reprezentare bi și tridimensionale

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Metal, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/c/NjQ1MDE0MzM3MDJa

Licență, Anul III

Cursul acesta urmărește evoluția arte cinematografice de la invenția sa în 1895 și pănă in contemporaneitate.

Link-uri:
mailing list: fid-una@googlegroups.com

Licență, Anul III

Licență anul III , semestrul II

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Metal, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursurilor este:

https://classroom.google.com/u/1/c/NzU3NjA2MDcxMjla

 

Licență, Anul I

Anul I, semestrul II

Studenții Departamentului C.S.M sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/u/4/c/NjQwMDQ1MDQ5Mzda

Master, Anul I

Master Anul I, semestrul II, specializarea Sticlă

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Sticlă, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/w/NzMxNTAyMTA5MDRa/t/all

Master, Anul II

Master Anul II, semestrul II, specializarea Sticlă

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Sticlă, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/u/3/c/NTY2NDQ1NzYyOTVa

Master, Anul I

În cadrul studiilor masterale fiecare student dezvoltă un proiect personal prezentat la admitere și acceptat de Comisia de specialitate. Proiectele sunt diferite cu teme și tematici diverse evidențiate în mod individual. Dialogul dintre profesor și student este astfel concentrat pe tema specifică fiecărui student, ținând cont de cerințele și caracteristicile proiectelor de cercetare. Masterandul va fi îndrumat pe propriul drum de cercetare, prin folosirea și dezvoltarea capacităților personale de creație în transfigurarea și transpunerea în material.

Se va configura o lucrare scrisă de prezentare evolutivă cuprinzând o documentare teoretică și vizuală preluată din surse de specialitate cu adnotări specifice care prin comparații reprezentative vor duce la stabilirea formală a proiectului conceptual propus. Se vor studia forme executate în diverse perioade istorice favorabile proiectului artistic.
Configurarea acestui demers cuprinde mai multe etape prin complexitatea sa, pornind de la idee, trecând prin documentare și elaborarea prin schițe-desen ,machete din diverse materiale ajutătoare intermediare ce pot reda ideea prin volum și vor duce la o viziune mai clară a proiectului artistic definitiv.
Plasarea în context a cunoștințelor acumulate în această perioadă vor fi definitorii pentru elaborarea cu succes a lucrării de dizertație ca proiect final al demersului de cercetare masterala. Comunicarea cu studenții va fi realizată online pe grupuri și cu fiecare în parte.
Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Ceramică, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:
https://classroom.google.com/u/3/c/NzU1NDc4MTgxODda

Licență, Anul III

Conform etapelor de desfășurare a programelor pe specific , în această etapă după avizarea propunerilor pentru proiecte lucrări licență în care erau cuprinse date despre documentare, motivație, concept,demers artistic,soluții tehnice și tehnologice posibile a fi folosite în concretizarea ideii propuse spre finalizare în material ceramic vor fi stabilite gradual în condițiile date. Metoda de lucru va fi individuală în funcție de particularitățile proiectului propus și aprobat de Comisia de evaluare a proiectelor de licență din cadrul Departamentului C.S.M.
Astfel se vor stabili în scris, cu menționări de reprezentare grafică dacă este cazul, etape din procesul transpunerii în material definitiv ( ceramic) ,pentru o mai bună descifrare anterioară spre concretizări materializate final. Pentru aceasta este nevoie de o reevaluare și parcurgere a materialului bibliografic la fiecare student în parte conform propunerilor inițiale, cu reconfigurări de imagini grafice, fotografii, schițe, colaje ce fac trimitere la lucrare. Se vor menționa sursele alături de textul și reconfigurările propuse , acestea fiind necesare următoarelor etape de realizare a proiectului.
Stabilizarea unor elaborări imaginative a relațiilor formă – ambient conform proiectului propus prin variante de integrare spațială favorabilă volumelor constituite. Folosirea încărcăturii expresive configurate inițial în contextul transpunerii în material ceramic prin elaborări contextuale și reprezentări bidimensionale cu propuneri de structură și textură conforme cu posibilitățile de transpuneri specifice. Integrarea contrastelor sau armoniilor specifice de culoare corelate cu capacitățile de reprezentare constrânse tehnologic: metode tehnice de aplicare, temperaturi de ardere. O cât mai bună dezvoltare și stabilire a ideii inițial propuse spre finalizare va ușura și clarifca etapele de proiectare și transpunere în material.
Dezvoltarea în scris a acestor etape de parcurgere cu clarificările stabilite individual pe proiect vor fi binevenite în partea finală de constituire a formelor. Pentru partea de proiectare se pot realiza schițe-machete în orice material cu posibilități tridimensionale (plastilina ,carton, hârtie, polistiren,etc ) spre o evaluare tridimensională cu anticipări specifice materialului ceramic. Schițele, machetele vor fi fotografiate și transmise prin mijloace media stabilite de comun acord. Comunicarea se va face online, pe grupuri sau individual.

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Ceramică, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/u/3/c/NzU1NDc4MTgxOTha

Licență, Anul I Anul II

Curs anul I ITA – Arta românească după 1960 – în perioada aprilie-finalul semestrului II

(valabil si pentru anul II FAP si FADD)

Anul universitar 2019-2020

  1. Scurtă descriere a prelegerilor

Cursul cuprinde referiri la pictura, sculptura, grafica, artele decorative, fotografia, instalaţiile, performance, arta video şi digitală din anii 1960 până către prezent, în România. Vor fi incluşi în prezentări şi artiştii români din diaspora. Între reperele marcante ale deceniilor opt şi nouă ale secolului XX se înscriu şi taberele de sculptură (Măgura, Arcuş, Scânteia-Iaşi, Hobiţa…), ele reprezentând elemente identitare consistente pentru plastica noastră în epocă. Un alt „capitol“ pe care îl considerăm important şi care va beneficia la rândul său de o expunere separată, îl constituie prezenţele româneşti la Bienala de la Veneţia, după 1960.

Licență, Anul I

17 mart. – Pictura Renașterii în Italia, sec. al XV-lea (partea a doua). Au fost avute în vedere creațiile următorilor artiști: Fra Angelico, Benozzo Gozzoli, Masolino da Panicale, Masaccio, Paolo Uccello, Domenico Ghirlandajo, Sandro Botticelli, Andrea Mantegna, Școala ferareză. Pentru această din urmă școală de pictură s-a procedat la o prezentare a ideilor lui Aby Warburg legate de ciclul de fresce din Palatul Schifanoia. S‑a adăugat un suport de curs (16 pagini) și un text suplimentar, în afara bibliografiei obligatorii: Pierre Francastel, Un mister parizian ilustrat de Paolo Uccelo: Miracolul ostiei de la Urbino. Un material ilustrativ complet a fost expediat studenților (cca. 70 imagini).

24 mart. – Pictura Renașterii în Italia, sec. al XVI-lea (Leonardo, Rafael). Studenților le-a fost pusă la dispoziție o înregistrare video a cursului. Un suport de curs a însoțit înregistrarea video (13 pagini). Două texte au fost puse la dispoziția studenților (în afara bibliografiei obligatorii indicate la începutul anului universitar): E. H. Gombrich, „Capetele grotești” (Leonardo) și „Rafael: Madonna della sedia”, în Moștenirea lui Apelles, București, Meridiane, 1981. Un amplu material ilustrativ (reproduceri) a fost pus la dispoziția studenților.

31 mart. –  Pictura școlii venețiene în sec. al XV-lea și al XVI-lea (Antonello da Messina, Vittore Carpaccio, pictorii din familia Bellini: Jacopo, Gentile și Giovanni Bellini, Giorgio di Castelfranco zis Giorgione, Tiziano Vecellio, Jacopo Robusti zis Tintoretto, Paolo Caliari zis Veronese, pictorii din familia Bassano: Francesco, Leandro, Gerolamo).

Studenților le-a fost pusă la dispoziție o înregistrare video a cursului. Un suport de curs a însoțit înregistrarea video (13 pagini). Două texte au fost puse la dispoziția studenților (în afara bibliografiei obligatorii indicate la începutul anului universitar): Salvatore Settis, Giorgione’s Tempest. Interpreting the Hidden Subject, The University of Chicago Press și Victor Ieronim Stoichiță, „Critica de artă la Veneția și dilemele picturalității”, în Secolul de aur al picturii venețiene, București, Meridiane, 1980. Din același volum studenții au fost îndemnați să parcurgă fragmente din corespondența lui Pietro Aretino (scrisori către Tițian). Un amplu material ilustrativ (reproduceri) a fost pus la dispoziția studenților.

Materialul a fost diseminat pe cale digitală. Dosarul cursului a fost pus la dipoziția fiecărui student pe adresa sa e-mail, transmisă de secretariat.

Licență, Anul I

CURS TEHNOLOGIE METAL
Anul I, semestrul II

Cuprins:
1. Introducere
1.1. Noţiuni elementare despre metal.
1.2. Metale folosite în prelucrarea artistică a metalelor – exemple din istoria artei.
1.2.1. Metale feroase.
1.2.2. Metale neferoase.
1.2.3. Metale auxiliare.
1.3. Operaţiuni ce se execută cu uneltele şi utilaje din atelierul de prelucrare artistică a
metalelor.

2. Metale – Generalităţi, istoric.
2.1. Începuturile metalurgiei – metalurgia antichităţii.
2.2. Începuturile metalurgiei pe teritoriul tării noastre.
2.3. Metalurgia Evului Mediu.
2.3.1. Metalurgia Evului Mediu pe teritoriul tării noastre.
2.4. Dezvoltarea metalurgiei în perioada revoluţiei industriale.
2.4.1. Dezvoltarea metalurgiei feroase.
2.4.2. Dezvoltarea metalurgiei neferoase.
2.5. Proprietăţile metalelor şi aliajelor – metode de încercare.
2.5.1. Proprietăţi fizice.
2.5.2. Proprietăţi chimice.
2.5.3. Proprietăţi mecanice.
2.5.4. Proprietăţi tehnologice.
2.5.4. Încercări tehnologice.
2.6. Metalurgia fizică – structura metalelor și aliajelor.
2.6.1. Structura metalelor.
2.6.2. Aliaje.

Licență, Anul II

PROIECTAREA FORMELOR UTILITARE
Obiect funcțional pentru ocazii speciale: platou, sfeșnic, casetă de bijuterii, obiecte de podoabă.
După caz, tema va include proiect de formă sau decor realizat prin schițe, machetare 3D sau din materiale accesibile: plastilină, lut, ipsos, hârtie, etc.
Având în vedere condițiile speciale de lucru, se acceptă idei proprii inedite care să stimuleze imaginația și creativitatea, dar obligatoriu schițe fotografiate și transmise prin mijlocele media. Fiecare își va stabili domeniul de activitate, formă, decor sau amândouă și va comunica în timp util, decizia finală.
Aprecierea va fi în fucție de complexitatea și de seriozitatea abordării.

Master, Anul I Anul II

Familia podoabelor din metal aduce în discuţie o problematică pe care purtătorul de asemenea obiecte o cunoaşte mai puţin. E vorba, în mare, de trei grupuri de probleme: problemele privind tehnicile prelucrării metalului şi ale modelării formelor, probleme privind compoziţia podoabei care poate conține, atât unele părţi metalice, cât şi altele nemetalice (pietre fine, cristale, fildeş, chihlimbar etc.). În anumite cazuri elementele asociate structurii de metal pun şi ele alte probleme de ordin tehnologic.

Cursul Bijuteriile și Giuvaerurile este destinat masteranzilor Departamentului Ceramică Sticlă Metal, anul I și II.

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Metal, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/u/1/c/NzU1MjI4NzA0NDda

Licență, Anul II Anul III

Scopul acestui curs este acela de a vă introduce în lumea formelor artistice cu statut de bijuterie sau podoabă, a prelucrării metalelor prețioase şi nu numai. Ne vom ocupa să prezentăm metalele, scule, metode şi tehnici de prelucrare, din acest domeniu. Cunoaşterea varietății de tehnici şi familiarizarea cu metodele de lucru ale metalului are ca scop final alegerea tehnicii optime şi eficiente în care să-ți realizezi proiectul artistic. O prezentare a uneltelor şi sculelelor folsite în prelucrare cred că este necesară. Descrierea lor şi modul de lucru, încerc să o fac cu maximă atenție.Un alt capitol ulterior, căruia îi voi face o descriere atentă, este acela de prezentare şi descriere amănunțită, însoțită de imagini, a tehnicilor de lucru. Capitolul care va prezenta exemple de proiecte realizate va ocupa un spațiu amplu.Voi descrie moduri diferite de obținerea unor forme, texturi, traforuri, deformări prin martelare sau cu ajutorul presei, turnare la ceara pierdută , pământ, os de sepia, etc.

Cursul de Bijuterie este destinat studenților Departamentului Ceramică Sticlă Metal, obligatoriu pentru cei din anul II și opțional pentru cei din anul III.

Studenții sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/u/1/c/NzU1MjI4NzA0MzBa

Licență, Anul I Anul II Anul III

Licență Anul I, II, III, semestrul II, specializarea Ceramică

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Ceramică, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/u/4/c/NjQwMDQ1MDUwMjFa

Tehnologie de specialitate – ceramică, anii I, II şi III 

Licență, Anul III

Licență Anul III, semestrul II, specializarea Sticlă

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Sticlă, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/w/NzMxNTAyMTA5MzFa/t/all

Forme și structuri ambientale

 

Licență, Anul II

Licență Anul II, semestrul II, specializarea Sticlă

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Sticlă, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:
https://classroom.google.com/u/1/c/MjAzNDU3Nzg2MzZa

Cursuri online – Specializarea sticlă – anul II Licență

Licență, Anul III

Licență Anul III, semestrul II

Studenții Departamentului C.S.M. sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/u/0/c/NTc2MzQ3Nzk4NzJa

Licență, Anul III

Licență Anul III, semestrul II

NOȚIUNI DE BAZĂ ÎN RECONDIȚIONAREA OBIECTELOR DIN CERAMICĂ, STICLĂ, METAL 

Studenții Departamentului C.S.M sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursului este:

https://classroom.google.com/c/NjQwMjA0Mjc0Mjda

 

Licență, Anul II

Licență Anul II, semestrul II, specializarea Metal
Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Metal, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursurilor este:

– Forme si structuri ambientale

https://classroom.google.com/c/NjY1ODg4MTAyNDRa

– Proiectarea formei utilitare

https://classroom.google.com/c/NjY1OTE2NDYwMzZa

– Tehnologie de specialitate

https://classroom.google.com/c/NjY2MDAzMDQ0MjVa

– Optional Fier forjat

https://classroom.google.com/c/NjY2MDY5NzEwNDRa

Tehnologie de specialitate in metal, Metal, an 2, sem 2

 Proiectarea formei utilitare, Metal, an 2, sem 2

Forme si structuri ambientale, Metal, an 2, sem 2

Curs optional – Fier forjat

 

Licență, Anul I

Licență Anul I, semestrul II, specializarea Sticlă

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Sticlă, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursurilor este:

Tehnici de reprezentare bi și tridimensionale:   https://classroom.google.com/u/3/c/NTY2Mzk2NDc5ODRa

Compoziție și tehnici tradiționale:  https://classroom.google.com/u/3/c/NzI2OTkxODY2NDRa

 

1. Tehnici de reprezentare bi și tridimensionale

EIDOLA optica antica si artele vizuale

Transformări optice în medii cristaline

Repere în formarea ştiinţei despre lumină

 

2. Compoziție și tehnici tradiționale

Artă_Tehnică_Meşteşug

Sticla_Ipostaze_ale_fluiditaţii

Zestrea_sticlei_în_dimensionarea_spaţiului_plastic

Construirea_cuptorului_de tip_roman_topirea_ si_suflarea_sticlei_la _foc_de _lemne _AngustiaMineralele _şi_sticla_factice_

 

Licență, Anul I

Licență Anul I, semestrul II

Tehnici de reprezentare bi si tridimensională

Compozitie si tehnici traditionale

Studenții Departamentului C.S.M, specializarea Ceramică, sunt rugați să acceseze serviciu web Google Classroom. Link-ul cursurilor este:

https://classroom.google.com/u/6/c/NzU3NDI2NTYzMzRa

Ceramică – Sticlă – Metal

Calea Griviței 28,
București 010702

Telefon: +(40) 21.319.10.77
E-mail:  fap@unarte.org